- de vorba cu compozitorul francez MICHEL DECOUST -

Calea nostalgiei

Anul acesta m-am apropiat de Festivalul Enescu, venind dinspre codrii Borzestilor. Ma chemase acolo, ca un pol cultural imparabil, conacul Tescanilor. Pornisem in cautarea unui Tescani de demult, un Tescani orbitor, dintr-un vis romanesc interbelic - Tescaniul atat de drag lui Enescu si printesei lui, Maruca Cantacuzino. Tescaniul - locul unde maestrul a revenit si a compus mereu, iluminat si asiduu (intre altele, aici si-a terminat capodopera lirica, opera "Oedip"); un loc pe care asa de mult l-a iubit, incat si-a trecut in testament vointa ca acolo sa fie inmormantat; acolo si numai acolo!... Si eu am descoperit Tescaniul de azi, care pare coborat din acelasi taram fabulos si nostalgic. Aici geniul lui George Enescu pluteste inca printre melancoliile boieresti si moldave ale zidurilor. Pluteste deodata cu umbra maestrului, intensa ca un foc de plasma luminoasa - mult mai vizibila parca decat oriunde altundeva in Romania...

Sub acea umbra protectoare si insinuata a lui Enescu de la Tescani, l-am cunoscut la sfarsitul acestei veri pe compozitorul Costin Miereanu, o aparitie rasata si joviala. Stabilit de ani buni la Paris, unde este profesor la Sorbona, Costin Miereanu venise la Tescani, invitat de Muzeul National "George Enescu", si urma sa faca parte din juriul Concursului de compozitie al Festivalului Enescu, festival la care avea sa prezinte publicului romanesc si o prima auditie.

Casa Enescu de la Tescani In diminetile acelea limpezi ca apele diamantului, eu ii ascultam d-lui Miereanu acordurile calde si sofisticate ale pianului, risipindu-se in parcul cel mare al Tescanilor, prin ferestrele deschise ale conacului. Iar serile, stateam la niste taclale suculente si miezoase, in care maestrul incerca sa ma initieze in misterioasa arta a compozitiei. Mai apo