Este singurul specialist în Evul Mediu din cadrul Muzeului de Istorie şi Arheologie Prahova şi a descoperit la Gherghiţa fosta reşedinţă a lui Mihai Viteazul şi a tatălui său.
S-a angajat la Muzeul de Istorie după terminarea facultăţii şi a participat la realizarea tematicii de istorie medievală a muzeului. Studiul pe şantiere l-a început în 1977, la Şirna, sub conducerea ştiinţifică a profesorului universitar Ştefan Olteanu, unde a lucrat până în 1994, cercetările de aici concretizându-se printr-o monografie publicată în 2007. După aceea, a lucrat pe şantierul arheologic din Ploieşti, pe strada Mihai Bravu, unde se afla o biserică în ruină menţionată în documente ca fiind locul bisericii Sfântul Nicolae Vechi unde Mihai Viteazul a avut tabăra militară.
“În urma investigaţiilor arheologice efectuate între 1986-1990, am descoperit fundaţiile unei biserici de secol XVII, dar aşezată pe o altă construcţie mai veche şi s-a dovedit că este într-adevăr fundaţia construită în timpul lui Mihai Viteazul. Până în 1990 s-a restaurat edificiul cultural şi acum este biserică în circuitul ortodox”, spune Nina Grigore.
Printre cele mai importante descoperiri ale sale s-au numărat cele de la Şirna, unde au fost descoperite locuinţe din mileniul I, secolele I-X, cu un inventar foarte bogat constând în ceramică, vase folosite în uzul casnic al localnicilor din acea perioadă şi un număr foarte mare de fibule din bronz. Între 1994 şi 1998, a lucrat pe şantierul de la Târgşorul Vechi.
“În punctul Biserica albă am făcut investigaţii în naos şi chiar sub actuala fundaţie a bisericii am descoperit o necropolă şi în interiorul acesteia fragmente ceramice, dar şi un inel din aur ce a aparţinut probabil unei personalităţi care a slujit sau a fost înmormântată în biserică”, povesteşte Nina Grigore. Vestigiile descoperite sunt expuse în cadrul Muzeul