Cine e naţionalist şi uită să privească în jurul lui greşeşte.

Învăţ de o săptămână la un liceu din Franţa şi asta mi-a schimbat definitiv părerea atât despre mine, cât şi despre felul în care ne este îngrădită gândirea. Noi, elevii români, abia dacă scoatem nasul spre o lume aşa cum o vrem, pentru că, din păcate, încă trăim sub anumite tipare.

Ne tot mândrim cu sistemul educaţional din România spunând că noi ieşim de pe băncile şcolii munciţi şi învăţaţi. Adevărul e că elevii români mănâncă teorie pe pâine, digeră cărţi întregi, mai pe scurt, gândesc cu ideile altora, relaţionează şi reacţionează cu cuvintele altora, cuvinte stereotip. Mă simt mai în siguranţă la mine în liceu, e drept. Mă simt mai în siguranţă pentru că m-am obişnuit cu şcoala noastră greoaie. Mă simt poate mai sigură pentru că mi s-au trasat deja paşii, pentru că ştiu că dacă urmez un anumit plan, dacă fac ce mi se cere, o să fie bine. Ei bine, aici, elevii au un alt tip de libertate. Nu acel tip de libertate în care faci ce vrei, orice din ceea ce nu e permis. Ar trebui să învăţăm să avem libertatea de a alege, chiar dacă rezultatul ar fi, poate, acelaşi.

Aici nu aleargă nimeni dupa diplome, după hârtii, după aprobarea nimănui. Un sistem mai mult practic, mai bine structurat... şi, să nu evit subiectul, mult mai stabil. Cred că stabilitatea e ceea ce m-a uimit. Nu am plecat într-un sistem paralel: elevii au teme, teste, obligaţii şi libertăţi, iau note mici, dar invaţă din asta.

E plăcut să fii elev francez. Profesorii sunt amabili, colegii deschişi. Am fost primită cu uşurinţă atât la orele de curs, cât şi printre elevi. Incredibil, poate pare ciudat pentru unii, dar am avut cu cine să discut atât despre Brâncuşi, cât şi despre Cioran ori Eminescu. Au fost chiar curioşi să afle o comparaţie între cele două culturi şi - de ce nu ? - să-şi accepte defec