Turul Ligii Naţionale de handbal feminin se reia astăzi cu etapa a patra, una în care formaţia brăileană va evolua în propriul fieff, adversară fiindu-i nou promovata Ştiinţa Bacău.
Brăilencele se află pe locul al IV-lea, cu patru puncte după trei etape şi pornesc ca favorite în disputa cu adversarele lor care, având un singur punct, ocupă doar poziţia a 11-la.
După ce a câştigat cu naţionala României "Cupa Mondială", competiţie la care a şi înscris 5 goluri, 2 în poarta Germaniei şi 3 în cea a Suediei, săptămâna aceasta la pregătirile echipei HC Dunărea a participat şi golgeterera Ada Moldovan.
Principalele marcatoare din cele două tabere care se vor înfrunta astăzi, de la ora 11.00, în sala Polivalentă sunt Ada Moldovan 30 goluri, Manuela Rădulescu şi Andreea Adespii cu 14 şi respectiv 13 goluri, de la gazde, Dana Bondar şi Marilena Burghel, ambele cu câte 23 de reuşite în acest sezon, de la formaţia vizitatoare.
În afară de etapa de astăzi, în acest an mai sunt programate doar patru runde, HC Dunărea urmând să susţină două jocuri în deplasare, la "U" Jolidon Cluj şi HC Zalău şi două pe teren propriu cu Oltchim şi Rapid, ultima etapă din 2009 urmând a se derula pe data de 11 noiembrie.
Etapa a IV-a programează meciurile:
CSM Cetate Devatrans - Universitatea Reşiţa
HC Oţelul Galaţi - HCM Ştiinţa Baia Mare
Tomis Constanţa - Rapid CFR Bucureşti
HCM Roman - HC Zalău
HCM Buzău - Oltchim Rm. Vâlcea
Rulmentul Urban Braşov - "U" Jolidon Cluj
HC Dunărea Brăila - Ştiinţa Bacău Turul Ligii Naţionale de handbal feminin se reia astăzi cu etapa a patra, una în care formaţia brăileană va evolua în propriul fieff, adversară fiindu-i nou promovata Ştiinţa Bacău.
Brăilencele se află pe locul al IV-lea, cu patru puncte după trei etape şi pornesc ca