"Incepe scoala, dar nu cred ca voi putea sa-mi mai trimit copiii sa invete"
Stimata doamna Sanziana Pop si draga redactie,
Va scriu aceasta scrisoare in speranta ca cineva va auzi si strigatul meu de durere si disperare. Acum opt luni eram o familie cat de cat fericita. Munceam si eu si sotul meu si ne straduiam sa oferim copiilor nostri, Cristian (17 ani) si Georgiana (14 ani), un trai decent. Dar ziua de 31 decembrie 2008 a fost o zi nefasta. Un sofer beat l-a accidentat pe sotul meu foarte grav. A ajuns la Bucuresti, la Spitalul "Bagdasar", unde nu i s-a dat nici o sansa de supravietuire, dar Dumnezeu nu a vrut sa se intample asa. A reusit sa supravietuiasca, dar a ramas cu mari sechele, paralizat total de la brau in jos si la maini. Nu se poate folosi de degete. Eu il hranesc, eu il spal. De atunci, suntem tot prin spitale si am ajuns la disperare, deoarece nu mai am bani sa-i cumpar medicamente. Ne-am mai descurcat pana in iulie 2009, dar de atunci am depus dosarul de pensionare si trebuie sa asteptam trei luni pana ne va veni pensia. Aici, in spital, ne mai tine pana la sfarsitul saptamanii, dupa care va trebui sa mergem acasa, unde ne asteapta multe neajunsuri. Se apropie noul an scolar si tare ne este frica ca nu putem sa ne mai dam copiii la scoala, cu toate ca baiatul este in clasa a X-a, la Liceul Economic "Virgil Madgearu" din Galati, si nu stiu cum o sa ma pot uita in ochii lui. Avem doua rate la banci, lumina de platit si multe altele, dar ma chinui sa fiu puternica pentru sotul meu, care lupta cu disperare sa se recupereze si sper ca va reusi, dar fara medicamente nu cred ca se va putea.
Va anexez o copie dupa scrisoarea medicala de la Bucuresti si ultima reteta pe care nu am cu ce sa o cumpar. Sper ca oameni cu suflet din tara asta sa ma poata ajuta si pe mine.
Va doresc sanatate si va multumesc pentru articolele pe care ni
