Ciocanu si Sirnea sunt doua sate de munte asezate la poalele Pietrei Craiului. Desi sunt despartite doar de un deal, demult, acum aproape un veac, ele se aflau in tari diferite. Ciocanu in Regat, Sirnea in Transilvania. Inaltata din pietre albe, lipite cu lut, printre ele trecea granita Imperiului Austro-Ungar. Astazi, pietrele acelea sunt ingropate in pamant, la fel ca si amintirile despre trecut. Oamenii sunt preocupati doar de viata si moarte, de fan si de vite, de mersul anotimpurilor peste culmile Pietrei Craiului. Majoritatea ciocanenilor si sirnenilor sunt batrani. Brumele toamnei si frigul iernii ii vor acoperi, curand, si pe ei. Cronica unui apus de viata, relatata de doi reporteri care au fugit de zgomotul lumii, la poalele muntilor, langa hotarul de altadata

CIOCANU

Lucica Florescu

Putine, foarte putine lucruri s-au schimbat in ziua in care a murit tanti Lucica Florescu. Ploaia a ramas la fel de marunta si de sacaitoare ca si pana atunci, soarele de toamna nu s-a induplecat sa lumineze, nici un fulger nu s-a razletit pe cerul posac, iar dealurile inalte si ingalbenite au pastrat o tacere care ar fi putut trece drept pioasa, daca n-ar fi fost tacerea lor dintotdeauna. Nici macar aburul acela amortit si paclos care acoperise muntii Bucegi, Leaota si Piatra Craiului n-a indraznit sa se dea la o parte. Poate doar nea Gheorghe Florescu si fetele sale sa fi simtit dimineata aceea altfel, poate doar pentru ei ploaia, ceata, dealurile, toamna s-au aratat intr-o alta lumina. N-am de unde sa stiu. Despre toate astea, nici el, nici fetele nu au avut de spus nimic, niciodata.

Acasa, la Ciocanu Clopotul bisericii a sunat o vreme dogit si spart, apoi, aici, in locul acesta uitat de lume, unde odinioara se afla granita Regatului cu Transilvania, in satul Ciocanu din comuna Dambovicioara, judetul Arges, s-a asternut linistea. Atunci