Măcinat de problemele tatălui său, Tony le-a cerut scuze colegilor şi suporterilor pentru coşmarul din prima repriză cu PSV Eindhoven
Tony a venit în zona mixtă la finalul meciului cu PSV cu mina unui om care îşi pierduse actele de identitate. A oferit iniţial declaraţii protocolare, dar apoi s-a destăinuit pentru cititorii Gazetei. O demonstraţie de sinceritate şi bărbăţie, după duelul pierdut cu Dzsudzsak. "Îmi cer scuze colegilor şi fanilor, întregii familii de la CFR, pentru jocul meu împotriva lui PSV. Cam toate ocaziile lor au venit de pe partea mea şi puteam încasa mai multe goluri. Cer doar răbdare şi înţelegere. Nimeni nu-şi doreşte mai mult decît mine să revin la forma care m-a consacrat. Trec printr-o perioadă negativă în plan personal şi e destul de dificil pentru mine să gestionez această situaţie", a spus fundaşul dreapta. Tatăl lui Tony e grav bolnav de ceva vreme, dar jucătorul evită să vorbească despre drama sa. "Nu e decent să vorbesc despre problemele mele în presă. E o persoană care luptă în fiecare zi. E o altfel de luptă, în care nu mai depinzi numai de tine. Pentru acea persoană o să lupt şi eu şi îmi voi reveni", a încheiat fundaşul poreclit Pitbull.
"Tony a avut parte de un adversar care i-a făcut probleme la Eindhoven. În a doua repriză şi-a revenit. De altfel, toată echipa şi-a revenit în a doua parte a meciului"
Toni Conceicao, antrenor CFR Cluj
Pauză pentru Tony?
Tony ar putea fi lăsat pe banca de rezerve la meciul din această seară cu Poli Iaşi. Conceicao e tentat să înceapă cu Edimar fundaş stînga şi Cristian Panin în banda dreaptă. La meciul de azi vor lipsi şi Gabi Mureşan, suspendat, şi Yssouf Kone, accidentat. Antrenorul oaspeţilor, Petre Grigoraş, vrea să dea lovitura. "CFR ne e superioară la toate capitolele. Ţinînd cont că în acest campionat au fost destule surpri