Preşedintele şi-a petrecut duminica la Luduş, în judeţul Mureş, unde a inaugurat o fabrică de spumă poliuretanică, a ţinut discursuri şi a făcut băi de mulţime.
Inaugurarea fabricii de spumă poliuretanică de la Luduş, Vitafoam, investiţie de 12 milioane de euro a grupului britanic Vita Group, a fost amânată cu mai bine de o oră, din cauză că invitatul special, Traian Băsescu, nu a putut ateriza la Târgu-Mureş din cauza ceţii.
Venit direct de la Sibiu, preşedintele a sărit peste întâlnirea cu fermierii şi cu oamenii de afaceri din zonă, care au plecat bosumflaţi spre centrul oraşului, unde preşedintele urma să participe la Festivalul "Toamna Luduşeană". La fabrică s-a întâlnit cu ambasadorul Marii Britanii, a tăiat panglica, a făcut un tur prin fabrică, a descoperit două plăci, a plantat un brad şi s-a dus. La Casa de Cultură îl aşteptau oamenii, să vadă ce comentează despre candidatura la preşedinţie.
Au avut parte însă de un discurs axat pe reforma din învăţământ, preşedintele încercând probabil să-şi acopere gafa pe care a făcut-o la Târgovişte, cu câteva zile înainte, când a confundat anii de naştere ai lui Neagoe Basarab. "O dată cu acest transfer al şcolii către administraţia locală, din punctul de vedere al gestionării, nu înseamnă că statul se retrage din obligaţiile pe care le are, şi anume cele de finanţare. S-a introdus însă criteriul finanţării pe elev, pe principiul că finanţarea urmează elevul. Dacă copilul se mută la o altă şcoală, riscul pentru şcoală este să rămână fără bani, pentru că finanţarea se face pe numărul de elevi şi pe principiul că finanţarea urmează elevul. Dacă elevul se mută la altă şcoală, pleacă şi banii după el. Astfel, înseamnă că şcoala va trebui să facă performanţă, educaţie de calitate, iar profesorii să dea calitate", a declarat Băsescu. Şeful statului le-a dat asigurări profesorilor că îşi vor