Cu 500.000 de vizualizări, te poti numi deja celebritate. Ahtiaţi după publicitate, unii şi-au împlinit visul, apărând în emisiuni TV.
În multe cazuri s-a întâmplat ca un filmuleţ postat pe internet să schimbe viaţa unor oameni simpli şi să-i transforme în adevărate vedete. Strategiile de imagine, de publicitate sau tehnicile PR au fost simple vorbe pentru cei care au strâns audienţa în faţa monitorului în timp-record.
În America, Jadson Laipply, un comediant din Cleveland, a devenit cunoscut în toată lumea după ce a pus un film pe youtube.com, în care arăta evoluţia dansului. Clipul său a adunat peste 127.000.000 de vizualizări şi este pe primul loc în topul celor mai vizionate filmuleţe de pe youtube.com din toate timpurile. Şi la noi, youtube.com a născut vedete, însă de alt calibru.
„Idolu’ la femei”
Una dintre vedetele din România a YouTube-ului, Fernando de la Caransebeş, a făcut scandal la emisiunea „Acces Direct” şi a strigat în gura mare că „nu e gay, e idolul la toate femeile”. El în mijloc, saxafonul în dreapta, două fete care dansează, câteva duble în pădure şi a strâns 566.000 de vizualizări şi peste 2.000 de comentarii.
O altă vedetă este Bahoi de la Constanţa. Din categoria „Bahoi te învaţă”, acesta le explică tuturor pe youtube.com cum să „fii un manelar adevărat”, „trucurile unui hacker” sau „cum să te aperi”. În plus, pentru că a demonstrat printr-un videoclip „turnat” în faţa scării că are talent la rap, Măruţă l-a invitat la emisiune.
Tarzan, un şofer de TIR, a fost cules tot de pe YouTube şi a ajuns la ştiri pe toate televiziunile, după ce s-a filmat cum făcea „gimnastică” la volan mai ceva decât Nadia Comăneci la paralele, în vremurile de aur. Filmul a avut aproape 500.000 de vizualizări, iar succesul personajului a culminat cu apariţia sa în emisiunea lui Dan Diacone