Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bătălia sexelor pe scena metal, subiect de congres internaţional

Publicat in Jurnalul, duminică 4 octombrie 2009 ·

Un congres internaţional cu teme precum sexualitate, sexism şi heavy-metal, organizat de o universitate de renume, ar fi de-a dreptul imposibil în Estul nostru îngust. Şi, totuşi, Universitatea de Muzică şi Dans din Koln, cea mai mare instituţie de profil a Germaniei, dedică trei zile acestei teme, iar lucrările se vor prelungi în sala de spectacol. Printre invitaţi, Angela Gossow (Arch Enemy), Sabina Classen (Holy Moses), Doro Pesch, Britta Görtz (Cripper), dar şi sibianca Maria Grajdian.

Astăzi, metal-ul este un gen făcut de bărbaţi şi femei deopotrivă. În ciuda acestui fapt, diferenţele dintre sexe sunt mai mult decât vizibile. Rolul sexelor şi stereotipiile din cultura heavy-metal vor constitui temele centrale ale Congresului Internaţional "Heavy Metal and Gender", organizat de Universitatea de Muzică şi Dans din Koln. Între 8 şi 10 octombrie, specialişti, dar şi muzicieni şi chiar fani vor analiza subiectul din perspective diverse. Iar punctele de vedere vor fi dintre cele mai diferite, dat fiind că în cele patru decenii de existenţă metal-ul s-a răspândit pe glob, şi-a creat o mulţime de subgenuri, s-a îmbinat cu specificul şi culturile locale. Manifestarea din Koln va fi o premieră atât pentru Germania (prima conferinţă dedicată heavy metal-ului), dar şi pe plan mondial, conectând muzica şi bătălia sexelor.

Workshop cu Angela Gossow (Arch Enemy)

În programul primei zile se regăsesc teme generoase: "Metalul şi figurile masculine", cu Ozzy Osbourne ales drept personalitate reprezentativă pentru "Începuturile metalului şi relaţiile dintre sexe". Alice Cooper este o altă imagine-simbol analizată, la fel şi "Monstrul masculine". Anii '80 şi '90 sunt dominaţi, conform selecţiei de teme, de "Provocarea adusă masculinităţii". "Extrem, agresiv, feminin" este tema aleasă de Angela Gossow pentru un workshop de 90 de minute, iar seara se î

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Eurovision 2025 - Televiziunea publică spaniolă vrea o „dezbatere” privind participarea Israelului

News.ro acum 53 minute
Televiziunea publică spaniolă RTVE a cerut vineri o „dezbatere” privind participarea Israelului la Eurovision, a cărui finală este programată în 17 mai în Elveţia, din cauza „îngrijorărilor” legate de „situaţia din Gaza”. „RTVE a trimis o scrisoare

AEP lansează campania „Informează-te corect şi doar din surse oficiale”, în contextul ameninţărilor legate de răspândirea de conţinut fals şi manipulator în mediul online, şi având în vedere campania pentru alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
AEP lansează campania „Informează-te corect şi doar din surse oficiale”, în contextul ameninţărilor actuale la adresa integrităţii proceselor electorale democratice, cauzate de răspândirea de conţinut fals şi manipulator în mediul online, şi având î

Horoscop Urania săptămânal pentru Rac. Previziuni pentru perioada 12 – 18 aprilie 2025

Libertatea acum 6 ore
Citește Horoscop săptămânal Rac. Previziuni pentru perioada 12 – 18 aprilie 2025, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Rac. Între 12 și 13 aprilie după-amiaza, Luna Plină în

BNR: Datoria externă totală a României a crescut la 208,287 miliarde euro. Deficitul de cont curent a crescut cu 85%

Capital acum 3 ore
Deficitul de cont curent a crescut cu 85%, iar datoria externă totală a crescut până la 208,28 de miliarde de euro, au informat reprezentanții Băncii Naționale a României (BNR).

Romsilva a achiziţionat o pădure de peste 4.000 de hectare în judeţul Neamţ, tranzacţie de 111,83 milioane lei. Este cea mai mare achiziţie de pădure realizată până acum în numele statului român

News.ro acum 5 ore
Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva a achiziţionat o pădure cu o suprafaţă de 4.063,25 hectare, situată în judeţul Neamţ, în zonele administrative ale comunelor Grinţeş, Ceahlău, anunţă Ministerul Mediului. Valoarea tranzacţiei a fost de 111,83 m

Comisia Europeană analizează măsuri de urgenţă pentru combaterea gripei aviare în Polonia

G4Media acum o ora
Comisia Europeană intenţionează ca, săptămâna viitoare, să adopte măsuri de urgenţă pentru a opri răspândirea gripei aviare în două regiuni din Polonia, a declarat vineri un purtător de cuvânt al executivului comunitar, transmite Reuters, transmite

MAE, atenţionare de călătorie pentru sâmbătă, în Republica Serbia - miting de amploare în Belgrad şi în alte oraşe mari

News.ro acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia pe cale rutieră că în ziua de sâmbătă, 12 aprilie 2025, în Belgrad, capitala ţării, este pr

Elena Lasconi, după ce USR a decis să-i blocheze complet finațarea campaniei electorale: „Nu cred că voi mai avea acces nici măcar în sediul USR”

HotNews acum 4 ore
Încă președintă a USR, Elena Lasconi spune că nu renunță la lupta pentru Cotroceni nici după ce partidul a decis vineri să închidă toate contractele pentru promovarea lui Lasconi în alegerile prezidențiale. Ea face apel la susținătorii săi să îi fie

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu: Întreaga Autostradă Paşcani-Suceava (62 km), secţiune a A7 (Autostrada Moldovei) are constructori desemnaţi!

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunţă că întreaga Autostradă Paşcani-Suceava (62 km), secţiune a A7 (Autostrada Moldovei) are constructori desemnaţi, după ce CNAIR a desemnat şi câştigătorul contractului pentru construcţia lotului 2 (Ro

CNA a decis eliminarea a 12 conţinuturi online care dezinformează sau fac „apologia regimurilor totalitare”

News.ro acum 3 ore
Conţinuturi online care promovează dezinformări, afirmaţii defăimătoare, apologia regimurilor totalitare au fost eliminate de Consiliul Naţional al Audiovizualului - CNA de pe reţelele de socializare TikTok, Facebook, Instagram, X. În baza Regulamen

Vremea

București
acum

12°
vin.

-2°/12°
sâm.

1°/11°
dum.

7°/15°
lun.

7°/17°
Iasi
acum

vin.

-1°/5°
sâm.

2°/8°
dum.

5°/16°
lun.

6°/17°
Constanta
acum

vin.

-2°/8°
sâm.

1°/11°
dum.

5°/11°
lun.

6°/10°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/5°
sâm.

3°/9°
dum.

3°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

17°
vin.

-2°/17°
sâm.

2°/14°
dum.

4°/19°
lun.

10°/18°