Fondul New Europe Property Investments (NEPI) a preluat de la firma Belrom Real Estate parcul comercial European Retail Park Brăila, valoarea tranzacţiei ridicându-se la 63 milioane de euro, informează Deloitte România. Tranzacţia prevede o structură în două componente, respectiv bani şi acţiuni emise de NEPI, şi face parte dintr-un plan mai amplu de achiziţii pentru următoarele trei luni, prin care fondul de investiţii imobiliare va prelua trei parcuri comerciale de la Belrom Re
Fondul New Europe Property Investments (NEPI) a preluat de la firma Belrom Real Estate parcul comercial European Retail Park Brăila, valoarea tranzacţiei ridicându-se la 63 milioane de euro, informează Deloitte România.
Tranzacţia prevede o structură în două componente, respectiv bani şi acţiuni emise de NEPI, şi face parte dintr-un plan mai amplu de achiziţii pentru următoarele trei luni, prin care fondul de investiţii imobiliare va prelua trei parcuri comerciale de la Belrom Real Estate. KBC a încheiat un acord de finanţare cu NEPI, punând la dispoziţia fondului o linie de finanţare de 113 milioane de euro destinată acestor trei achiziţii, din care 40 de milioane de euro vor finanţa parţial prima tranzacţie.
Are o suprafaţă de 5,3 hectare
Lansat în 2008, European Retail Park Brăila este un proiect comercial cu o suprafaţă închiriabilă totală de 53.000 de metri pătraţi. În urma tranzacţiei, doi reprezentanţi ai Belrom Real Estate vor deveni membri ai Consiliul de Administraţie al NEPI. La deschiderea parcului, în mai 2008, Belrom anunţa că European Retail Park Brăila reprezintă o investiţie de 60 de milioane de euro.
NEPI, asociat cu principalul grup imobiliar din Africa de Sud, Resilient Property Income Fund, intenţionează să îşi sporească portofoliul de centre comerciale în România prin noi achiziţii în următorul an.
Belrom a finalizat până acum cinci