Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: A dat mii de amenzi şi luat sute de permise

Publicat in Adevarul, duminică 4 octombrie 2009 ·

Cu zâmbetul pe buze, frumoasa poliţistă de la rutieră, Adina Vasile, a dat mii de amenzi şi a luat sute de permise şoferilor care au încălcat legea.

În doar patru ani de activitate ca poliţist de circulaţie, Adina Vasile a căpătat un renume de neîndurătoare cu cei care nu respectă regulile din trafic. „Nu iert niciun şofer care conduce sub influenţa alcoolului. Dacă pentru alte fapte mai pot exista circumstanţe atenuante, pentru cei care consumă alcool şi se urcă la volan nu există nicio scuză“, spune poliţista Adina Vasile.

Prima dată când a oprit o maşină în trafic şi a aplicat o amendă conducătorului auto a fost foarte timidă. Povesteşte acum amuzată că îi era foarte ruşine, iar şoferul chiar a insistat să fie amendat: „În primul an, mi-am desfăşurat activitatea sub tutela unui poliţist mai experimentat. Prima dată când am ieşit în stradă nu aveam deloc curaj să opresc o maşină. Mi-a fost ruşine atunci când am dat prima amendă. Conducătorul auto a văzut că eram foarte timidă, dar poliţistul care mă avea sub tutelă i-a explicat că sunt la început , iar şoferul chiar a dorit să fie amendat. A luat amenda de plăcere“.

A intrat prima pe ţară la Academia de Poliţie

Şi-a urmărit mereu visul şi până la urmă a reuşit să şi-l atingă. Imediat după ce a terminat liceul, a dat examen la Academia de Poliţie, dar nu a fost admisă şi a intrat la Şcoala de agenţi de la Câmpina. A aflat că poate să urmeze cursurile Academiei de Poliţie la fără frecvenţă, astfel că s-a apucat să înveţe de una singură. În vara acestui an a intrat prima pe ţară din 320 de candidaţi. „La examenul de intrare a fost foarte greu pentru că erau doar 35 de locuri şi foarte mulţi candidaţi. Am reuşit să obţin cea mai mare medie şi am intrat prima. A fost prima dată când l-am văzut pe tatăl meu plângând“, ne povesteşte poliţista.

Este bucuroasă că s-a introdus pedeapsa de muncă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Încă o lună de arest pentru mercenarii lui Potra / Liderul grupării este de negăsit / „Statul român face toate demersurile pentru a pune în aplicare un mandat de arestare”

G4Media acum 51 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra, transmite Agerpres. Ur

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum o ora
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 3 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 5 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 4 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Ministrul de Interne: Criminalul din Mureș a fost ajutat să scape, inclusiv de victimă

Mediafax acum 4 ore
Ministrul Afacerilor Interne a oferit, miercuri, explicații despre felul în care suspectul a reușit să scape urmăririi, în ciuda eforturilor masive de căutare. „Cauza principală pentru care el a scăpat de urmărire a fost aceea că a fost sprijinit, a

Doi adolescenţi de 17 ani s-au electrocutat în triajul gării Târgu Neamţ după ce s-au urcat pe un vagon de marfă pentru a face o fotografie / Ei au fost transportaţi la spital

News.ro acum o ora
Doi adolescenţi în vârstă de 17 ani au ajuns la spital după ce s-au electrocutat în zona triajului gării Târgu Neamţ. Poliţiştii au stabilit că cei doi s-au urcat pe un vagon pentru a face o fotografie.

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

22°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°