După ce alegătorii irlandezi au aprobat Tratatul de la Lisabona, toate privirile sunt aţintite acum asupra preşedintelui ceh şi a celui polonez care încă nu au promulgat Tratatul.
Mai citeşte şi:
Irlandezii au spus "DA" Tratatului de la Lisabona
Alegătorii irlandezi au aprobat Tratatul de la Lisabona, în referendumul organizat vineri, cu 67,13% din voturi pentru, rezultat în creştere cu 20,5% faţă de cel obţinut la prima consultare populară din Irlanda în acest dosar, din iunie anul trecut, când documentul a fost respins.
Şi prezenţa la urne a irlandezilor a înregistrat vineri o creştere - de 6% - faţă de referendumul din 12 iunie 2008, ajungând de această dată la 58%.
La Bruxelles, reprezentanţii partidelor politice europene, dar şi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, au pus accentul pe faptul că cetăţenii tuturor celor 27 de state membre ale UE au aprobat Tratatul de la Lisabona, fie în mod direct, referendumul din Irlanda, fie indirect, ratificare pe cale parlamentară, şi s-au arătat optimişti că procesul de ratificare va fi încheiat cât mai curând în Polonia şi Republica Cehă.
Preşedintele ceh, euroscepticul Vaclav Klaus, încă nu a semnat Tratatul şi nici şeful statului polonez Lech Kaczynski nu şi-a pus încă semnătura de promulgare. Însă acesta din urmă s-a angajat să facă acest lucru foarte rapid după un "Da" în referendumul irlandez.
În ceea ce îl priveşte, Vaclav Klaus a spus că înainte de a semna documentul trebuie să aştepte o decizie a Curţii Constituţionale de la Praga asupra unui apel prezentat marţi de 17 senatori împotriva Tratatului.
Şeful statului ceh a evitat să spună cum va proceda după ratificarea de către irlandezi a Tratatului de la Lisabona. "Problema nu există astăzi. Astăzi am o interdicţie... până când Curtea Constituţio