Lucrurile se petrec in ‘66, în era cand BBC era singurul radio licenţiat din UK. In povestea noastră, este vorba de un radio pirat, Radio Rock, care se hotareste să difuzeze 24/24 rock’n’roll. Scenariul ţine cont de anumite situaţii reale din acea perioadă iar radioul fictiv se pare că este o mixtura între Radio Caroline şi Wonderful Radio London. De asemenea, 2 dintre dj-ii din film au o corespondenţă reală, John Peel şi personajul jucat de Seymour Hoffman (The Count) cu Emperor Rosko.
Coloana sonoră este impresionantă. Chiar dacă se deschide cu o interpretare contemporană, a piesei cântată de Lorraine Ellison în 66. Ambele variante figurează pe coloana sonoră. Nu toate piesele de pe soundtrack corespund perioadei descrise în film şi nici nu figurează toate pe selectie. Epitaph (King Crimson) sau Let’s Spend The Night Together (The Rolling Stones) nu au mai încăput de cele două cd-uri. Astea două sunt cele pe care le-am detectat la prima vizionare.
Cât de real pare naufragiul? Cu tot ce se întâmplă acolo, cu discurile alea mergând la un unghi de 45” şi câte şi mai câte. Filmul imi aduce aminte de perioada de pionierat de după 90. Când radioul se facea cu extrem de mult suflet, entuziasm. Fără marketing. Mă rog, fără un marketing conştient. Cea mai creativă perioadă a radioului din Romania s-a ars în prima jumătate a anilor ’90. Spun “ars” pentru că totul a fost făcut cu patimă. Pentru nişte salarii de 2 bani si alea uneori plătite-n natură. Cu gagici, alături trup şi suflet, venite in miezul noptii. Fără play-list (spre fericirea dj-ilor), totul la inspiraţie. Şi de multe ori lucrurile ieşeau formidabil.
Unde s-a pierdut acea pasiune? In lupta cu “marchetsherul”? Tot ce-i posibil.
The Boat That Rocked vorbeste despre o perioadă nebună, nebună, nebună, în care pasiunea ţinea loc de aproape orice.
Coloana sonora se gaseste deja la adresa
