Poliţiştii, medicii, profesorii şi funcţionarii publici îşi încetează activitatea astăzi, declanşând o grevă generală fără precedent. Revendicările Alianţei Bugetarilor: modificarea legii salarizării unitare în sistemul bugetar. Peste 800.000 de angajaţi ai instituţiilor statului încep de astăzi o serie amplă de proteste, cerând modificarea grilei de salarizare şi renunţarea la concediul fără plată.
Unii bugetari îşi vor înceta total activitatea astăzi, alţii protestează doar prin grevă japoneză sau şi-au redus activitatea la o treime, însă cele mai multe instituţii ale statului sunt închise publicului. Nu este o zi bună pentru a merge la medic sau pentru a plăti taxe la stat, deoarece medicii şi funcţionari publici vor lucra în limita soluţionării unor urgenţe. Astăzi e închis şi la casele de pensii, la primării şi la consiliile judeţene. La Poliţie nu e închis, dar oamenii legii lucrează astăzi cu banderola albă pe braţ, fiind în grevă japoneză, ca şi o parte dintre cadrele didactice. Protestele bugetarilor vor continua printr-un amplu miting, anunţat pentru miercuri, 7 octombrie, acţiune la care sunt invitaţi şi angajaţii din mediul privat, cărora bugetarii le-au lansat un apel la solidaritate.
Confederaţiile sindicale au fost unite de Legea salarizării care-a dat naştere Alianţei Bugetarilor. Din Alianţă fac parte Federaţia Sindicatelor Libere din învăţământ, Federaţia Alma Mater, Federaţia Spiru Haret, Federaţia Sanitas, Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţia Locală, Federaţia Sindicatelor din Administraţia Publică "Publisind", Federaţia Naţională a Sindicatelor din Finanţe, Federaţia Naţională a Sindicatelor din Muncă şi Solidaritate Socială, Federaţia Naţională a Statisticienilor, Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Sindicatul Naţional al Poliţiştilor - adică peste 80