"Spre deosebire de tari precum Islanda, Letonia si Ungaria, ale caror guverne au cazut din cauza turbulentelor economice, analistii cred ca in Romania criza a fost cauzata de luptele politice." Aceasta este fraza-cheie a articolului publicat de New York Times, la sfarsitul saptamanii trecute, despre destramarea guvernului PDL-PSD. O fraza seaca

intr-un articol scurt, esenta a ceea ce numerosi jurnalisti romani sustin de cateva luni bune, dar care cantareste cat o sentinta. Daca cineva ar dori sa afle peste ani, in cateva cuvinte, ce s-a intamplat in aceasta tara in 2009, asta ar fi raspunsul pe care l-ar primi.

Asezat intr-o carte de istorie, paragraful despre cum au reusit romanii sa-si faca singuri si mai grea iesirea dintr-o criza economica internationala oricum foarte dificila ar veni dureros de aproape de paragraful care ar descrie cum am reusit tot noi, romanii, sa ne facem viata in comunism de doua ori mai dificila decat oricare dintre vecinii nostri.

Criza politica declansata saptamana trecuta are o incarcatura simbolica mult mai profunda decat pare la prima vedere. Clipa in care vom afla deznodamantul ei va coincide cu aniversarea a 20 de ani de la Revolutie. O data cu acest moment este foarte posibil sa aflam raspunsul si la o alta intrebare, mult mai importanta: a evoluat Romania sau nu in acest rastimp?

Scoaterea PSD de la guvernare intr-un moment crucial va obliga acest partid la o campanie furibunda pentru castigarea alegerilor prezidentiale. Daca PSD nu va recuceri Palatul Cotroceni, s-ar putea trezi intr-o pozitie chiar mai proasta decat in 2004. PSD este legat ombilical de stat. Fara acces la resursele sale, fara ca membrii sai sa poata fi recompensati cu functii banoase, fostul partid unic, multa vreme partid-stat, intra in sevraj. In 2005 PSD s-a feudalizat, in 2010 poate face implozie. In fata acestui risc, nu