Scrisoarea lui Dan Deşliu către Ceauşescu a fost probabil cel mai "dur" text ce i-a fost adresat dictatorului de vreun român. Poetul a fost, de asemenea, forţat la domiciliu obligatoriu în 1989 şi supus unor manipulări în scop de compromitere. Protestul său n-a avut însă în mediile culturale din străinătate şi din ţară ecourile protestului lui Dinescu. La puţini ani după "schimbare", sfârşitul său a fost tragic, fiind găsit înecat pe ţărmul Mării Negre.
BALADELE EVULUI NOU
Născut în august 1927, poetul Dan Deşliu a devenit foarte popular pe la începutul anilor '50, în perioada în care se închega Republica Populară Română, în anii de instaurare a comunismului. La 30 decembrie 1947 se abolea Monarhia şi se proclama Republica. În 1949, Dan Deşliu debuta cu volumul de poezii "Goarnele inimii" şi se pregătea să devină "poetul numărul unu al ţării". Majoritatea textelor erau ode, balade, imnuri dedicate eroilor comunişti, prezentaţi ca nişte adevăraţi martiri ai neamului, clasei muncitoare, "marilor" înaintaşi de la est, Lenin şi Stalin.
Anonimi din rândurile muncitorilor şi ţăranilor colhoznici deveneau figuri emblematice, făuritoare ale unui destin nou pentru ţară în textele lui Deşliu. Sunt celebre în epocă baladele "Lazăr de la Rusca" (1949), "Minerii din Maramureş", "Cântec pentru tovarăşul plan". La începutul celui dintâi poem, autorul scrisese următoarea dedicaţie: "În memoria lui Lazăr Cernescu, ţăran sărac, şi a tovarăşilor săi căzuţi în lupta împotriva duşmanilor clasei muncitoare şi ai ţărănimii muncitoare, în lupta pentru socialism, pentru înflorirea patriei".
Poemele lui Deşliu erau, în spiritul epocii, un tablou al luptei cu "chiaburii", exploatatori ai bogăţiilor gliei şi ai fiilor patriei. Mesajul era de cele mai multe ori extrem de violent, cum o arată versurile următoare: "Că-n pofta chiaburi
