Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neamţ: Spitalele din judeţ, paralizate de grevă- Revista presei

Publicat in Adevarul, luni 5 octombrie 2009 ·

Citiţi cele mai importante titluri din ziarele nemţenilor de astăzi, 5 octombrie

Spitalele din Neamţ, paralizate de grevă

Personalul medical asigură numai urgenţele. În spitalele din judeţ nu se vor face internări şi nici nu se vor acorda consultaţii. Aşadar, în unităţile sanitare va lucra numai o treime din personalul medical şi auxiliar. Singurii care nu intră în grevă vor fi medicii urgentişti. Nici medicii de familie nu se aliază protestului, aceştia fiind şi în această săptămână la dispoziţia pacienţilor. Miercuri, un autocar cu sindicalisti din Sănătate este programat să plece la Bucuresti si să protesteze alături de alti protestatari din toată tara în fata Guvernului. Sursa: Monitorul de Neamţ

71 de şoferi pietreni amendaţi

În ultima săptămână a lunii septembrie şoferii pietreni au fost luaţi în vizor de patrule mixte formate din poliţiştii serviciului rutier şi cel al Poliţiei Comunitare. Acestea au aplicat peste 70 de sancţiuni, a căror valoare depăşeşte 8.600 de lei. Majoritatea abaterilor au fost constatate pe străzile centrale ale urbei. Este vorba despre staţionări pe trotuare sau pe spaţiul verde. Patrulele comunitare au dat amenzi şi celor care depozitează material de construcţii sau moloz, după demolări sau lucrări de reabilitare. Sursa: Realitatea Media

Două ambulanţe noi în judeţ

Parcul auto al Serviciului de Ambulantă Neamţ a fost înnoit cu două autosanitare moderne de tip B, echipate complet. Cel mai probabil una dintre cele două ambulanţe noi va ajunge la Roman, la staţia de Ambulaţă locală. În acelaşi timp, Serviciul de Ambulanţă Neamţ rămâne cu problema deficitului de personal medical specializat. Deficitul actual este de patru angajaţi pe staţiile mari şi doi salariaţi în fiecare substaţie din judeţ. Sursa: Monitorul de Neamţ

Razie de amploare în judeţ

Schimbările survenite în u

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 2 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 2 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 2 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 7 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 2 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 11 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Vremea

București
acum

26°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

23°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

26°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°