» Directorilor Teatrului "Fani Tardini" si Teatrului "Gulliver" li s-au dat "spor de solicitare nervoasa" si "spor de conditii grele".
» Astfel, ei sunt la fel de bine platiti ca directorul Teatrului "Leonard", cu 6.489 lei pe luna.
» Cu tot cu sporuri, salariile acestora sunt mai mari decat cele ale presedintelui Curtii Constitutionale sau Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
Daca un actor tanar castiga doar 800 de lei, iar un actor cu experienta incaseaza pana la 1.200 sau 1.400 de lei, un director de teatru casiga de la 4,6 la 8 ori mai mult, pentru ca lucreaza in "conditii grele" si resimte o puternica "solicitare nervoasa" (?!). Consilierii municipali din Galati au aprobat majorarea salariilor brute ale directorilor celor trei teatre din Galati la 6.489 lei, un salariu care este mai mare decat salariile presedintilor Inaltei Curti de Casatie si Justitie si Curtii Constitutionale. Explicatia primarului Galatiului, Dumitru Nicolae, este ca s-a facut o "nivelare" a salariilor directorilor, dupa ce a fost stabilit acest nivel al salariului brut pentru directorul Teatrului Muzical "Nae Leonard", Florin Melinte. In martie, Melinte fusese destituit prin sentinta Tribunalului Bucuresti, pentru ca fusese numit in functie ilegal. Din cauza deciziilor sale abuzive, municipalitatea a pierdut patru miliarde platite ca daune salariatilor care au castigat procesele in instanta.
Totusi, in august, a fost convocata o sedinta "de indata" a Consiliului Municipal si, in mare taina, consilierii au votat readucerea lui Melinte la conducerea teatrului si acordarea salariului de 6.489 lei. In sedinta de pe 24 septembrie, consilierii au aprobat prelungirea contractului de management al directorului Teatrului Dramatic "Fani Tardini", Vlad Vasiliu, si majorarea salariului sau, ca sa ajunga la "nivelul lui Melinte".
Sporuri pe banda