Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Razie în târgul din Vânju Mare

Publicat in GAZETA de SUD, luni 5 octombrie 2009 ·

Acţiune în forţă ieri-dimineaţă în târgul săptămânal din oraşul Vânju Mare, judeţul Mehedinţi. 70 de poliţişti de la Serviciul de Investigare a Fraudelor, Serviciul de Ordine Publică şi Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Mehedinţi au organizat o razie în vederea identificării persoanelor care se ocupă cu activităţi de comerţ ilicit, dar şi a celor urmărite naţional şi internaţional, care frecventează zona.

„Astăzi, 4.10.2009, între orele 8.30-11.00, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor, Serviciului de Ordine Publică şi Serviciului de Investigaţii Criminale au organizat şi executat o acţiune preventivă în târgul comunal din localitatea Vânju Mare. Cei 70 de poliţişti angrenaţi în această activitate au urmărit identificarea persoanelor care efectuează activităţi de comerţ ilicit, a celor urmărite naţional şi internaţional, dar şi a acelora care nu îşi justifică prezenţa în zonă. În acelaşi timp, poliţiştii au avut în vedere depistarea persoanelor care practică comerţul cu animale, precum şi modul de sacrificare a acestora“, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi, Nicolae Lohon.

În târgul de la Vânju Mare, animalele, în special mieii şi iezii, sunt sacrificate la marginea străzii, în absenţa apei curente şi a oricăror condiţii de igienă.

Au fost verificate 18 societăţi comerciale, au fost legitimate 180 de persoane şi s-au întocmit două dosare penale după ce au fost constatate patru infracţiuni.

„De asemenea, au fost aplicate 30 de sancţiuni contravenţionale, fiind ridicate în vederea confiscării 30 mc cherestea, produse alimentare şi nealimentare, cu o valoare totală de 20.330 de lei“, a mai spus Lohon.

Târgul comunal din Vânju Mare nu are autorizaţie de funcţionare, iar autorităţile locale spun că nu au bani să facă toate formalităţile necesare pentru ca târgul să intre în legalitate.

Acţiune în f

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 9 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 5 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 3 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Un băiat de 14 ani a murit înecat la Hârșova. Era cu prietenii la scăldat

Adevarul acum 5 ore
Un copil în vârstă de 14 ani s-a înecat duminică, în apele Dunării, la Hârșova, unde se afla cu mai mulți prieteni.

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 5 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

FOTO Incendiu în Adamclisi, județul Constanța! O victimă cu arsuri transportată la spital

Ziua Constanta acum 41 minute
Un incendiu a izbucnit astăzi, 13 iulie 2025, în localitatea Adamclisi, județul Constanța. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost alertați prin apel la numărul 112 pentru stingerea incendiului. Potrivi

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 3 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/34°
lun.

19°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

23°
dum.

16°/32°
lun.

17°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

22°
dum.

20°/32°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

14°/30°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
Timisoara
acum

22°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°