Inspectorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Gorj au verificat mai mulţi operatori economici şi au descoperit peste 200 de kilograme de pâine neconformă.
Inspectorii au controlat calitatea produselor, starea ambalajelor, încadrarea pâinii şi a celorlalte produse în cantitatea netă declarată, precum şi alte aspecte. Potrivit Mihaelei Răducan, şefa CJPC Gorj, au fost verificaţi 23 de operatori economici din Târgu Jiu, Motru, Rovinari, Turceni, Polovragi şi Aninoasa. „Câţi am controlat, atâţia am sancţionat. Am constatat că nu se respectă cerinţele de calitate, pâinea fiind transportată sau păstrată în condiţii improprii. Termenul de garanţie al pâinii este de 24 de ore. Valoarea totală a amenzilor a fost de 68.000 de lei. La un agent economic din Turceni am depistat 13 kilograme de pâine feliată cu termenul de valabilitate expirat. Am aplicat o amendă de 5.000 de lei, iar pâinea a fost retrasă din circuit. În total, a fost verificate 3.900 de kilograme de produse de panificaţie, iar cantitatea de pâine cu abateri a fost de 240 de kilograme“, a spus Mihaela Răducan.
Covrigăriile, în vizorul CJPC
În perioada următoare, inspectorii de la Protecţia Consumatorului vor merge în controale la mai multe covrigării din Târgu Jiu. „Am primit mai multe sesizări legate de felul în care la unele covrigării sunt manevrate produsele. Fiind produse care nu se ambalează, vânzătorii ar trebui să aibă mănuşi de unică folosinţă când pun mâna pe covrigi. Nici pomeneală de aşa ceva! Părinţii îşi fac griji pentru sănătatea celor mici, pentru că ei sunt cei care consumă aceste produse“, a afirmat Mihaela Răducan, şefa CJPC Gorj.
Inspectorii vor verifica şi modul în care se desfăşoară programul guvernamental „Laptele şi cornul“.
Inspectorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Gorj au verificat