Dimineţile de octombrie în Berlin sunt mai reci decât ne-am fi putut închipui, aşa că am iuţit pasul, cu harta în dinţi, pe direcţia centru. Bucăţica de cer care se iţea printre blocurile comuniste din cartierul turcesc în care ne-am cazat nu arăta deloc grozav. Îi venea a ploaie…Asta nu ne-a descurajat însă şi am rămas fermi la decizia de a mărşălui cei aproximativ 7-8 kilometri până în celebra Alexanderplatz.

Despre Berlin se spune că este oraşul care oferă o îmbinare perfectă de istorie, arhitectură, cultură şi distracţie, fiind un loc care are câte ceva pentru oricine. Aşa o fi… În cartierul nostru însă, este mai evidentă zbaterea pentru supravieţuire a vastei comunităţi turce. Tot al treilea magazin este un “kebab shop” şi între ele te împiedici de tarabe cu fructe şi legume ori de umeraşe cu tricouri şi maiouri la 99 de cenţi bucata. O lume pestriţă, un adevărat bazar intercultural…

Cum spuneam…am iuţit pasul. Primii doi kilometri nu cred că am auzit limba germană. Turceşte, chinezeşte, ruseşte…orice…dar nu germană. Pe măsură ce avansam însă, bulevardele deveneau din ce în ce mai largi, oamenii tot mai bine îmbrăcaţi şi clădirile impresionante. În seara de dinainte, întunericul a făcut ca drumul de la aeroport să ne arate un Berlin încruntat parcă, dar acum marea capitală europeană începea să ni se dezvăluie în toată splendoarea ei. Cu capul pe sus, atenţi la minunăţiile arhitectonice pe lângă care treceam, drumul până în Alexanderplatz ni s-a părut extrem de scurt. (Cât de lung a fost de fapt, o să constatăm mai târziu, la întoarcere…) De aici, urmând cu sfinţenie harta, ne-am orientat spre Ambasada României, pe Dorotheenstrasse. Un imobil superb, unde ne-a primit cu amabilitate sibianca Gabriela Buţu, secretarul de presă al Ambasadei. Excelenţa sa Lazăr Comănescu, fostul ministru de Externe al României, în prezent ambasador la Berlin, era extre