Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Baia Mare: Cel mai bogat maramureşean este Mihai Lung

Publicat in Adevarul, luni 5 octombrie 2009 ·

Publicaţia „Forbes 500 Miliardari“ a fost lansată astăzi, ora 11.00, la Hotel Intercontinental din Bucureşti. Pe piaţă, Topul va putea fi cumpărat începând de mâine. Tot mâine veţi putea citi în „Adevărul“ cum s-a schimbat ierarhia primilor zece miliardari ai României şi care dintre oamenii de afaceri au pierdut cel mai mult din cauza crizei. Omul de afaceri Mihai Lung este pe locul 157 în acest top, cu o avere de 37-38 milioane de euro. Cei mai bogaţi 500 de milionari români identificaţi de Forbes România au pierdut în total, pe parcursul unui an de zile, aproape 10 miliarde euro, cu alte cuvinte aproape un miliard de euro pe lună.

Averea lor a totalizat 29 de miliarde de euro (cu 25% mai mică decât anul trecut), adică 21% din PIB-ul României pe 2008. În timp ce 314 au înregistrat pierderi în ultimul an, 86 dintre ei şi-au mărit averile. Alţi 88 au intrat pentru prima dată în acest clasament.

Ca şi anul trecut, Bucureştiul concentrează aproape jumătate dintre miliardari, respectiv 218 de persoane (44% dintre poziţiile de pe listă), cu 18% mai mult decât anul trecut (204 persoane).

Opt maramureşeni sunt prezenţi în topul din acest an, cumulând o avere totală de 130 – 146 milioane de euro.

Clasament:

Mihai LungLocul 157Ioan MihăilăLocul 249Mircea MărieşLocul 303Dumitru MateiLocul 328Mircea CozaLocul 353Marcel MarişLocul 394Ioan HoferLocul 424Martin HulbarLocul 440

Mihai Lung este pe locul 157 în acest top, cu o avere de 37-38 milioane de euro

Mihai Lung (42 de ani), proprietarul grupului Inserv, cu activităţi în construcţii, este cel mai bogat maramureşan, deşi anul trecut averea lui era mult mai mare, fiind estimată la aproximativ 80 de milioane de euro. 

Lung a selectat, încă de acum doi ani, lucrări de antrepriză generală în zonele industrială şi comercială. Astf

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni. „Au fost alertate 10 autospeciale de stingere și cinci echipaje SMURD”

HotNews acum 33 minute
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă, la prânz, pe terasa mall-ului Afi Palace Cotroceni din București, anunță ISU, care precizează că „până in momentul de față nu avem informații cu privire la victime”. „La sosirea primelor echipaje de pompieri, incendi

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 3 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Incendiu în Parcul Naţional Munţii Rodnei. Intervin pompierii de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi Maramureş

News.ro acum 19 minute
Un incendiu a fost anunţat, sâmbătă, în zona de gol alpin din Parcul Naţional Munţii Rodnei, pe raza judeţului Maramureş. Pentru stingerea focului au fost mobilizate forţe de intervenţie de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsău

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 58 minute
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Mihai Leu, un ultim mesaj: Drumul meu pe acest pământ s-a încheiat. Viaţa a fost pentru mine o luptă frumoasă. Tot ce contează, la final, e cât ai iubit şi cât ai fost iubit

News.ro acum o ora
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a murit marţi şi a fost înmormântat vineri, la Hunedoara. Sâmbătă, pe pagina de Facebook a marelui sportiv a fost postat un mesaj emoţionant, în care le mulţumeşte soţiei Anna şi fiului Marco, celor din lumea boxu

Vicepremierul Tanczos arată către vinovații pentru deficitul bugetar: „Cei care au plătit salarii și pensii în plus”

HotNews acum 58 minute
Vicepremierul Tanczos Barna a afirmat, la Prima TV, că vinovații pentru deficitul bugetar de 9,3% din PIB sunt cei care au decis să majoreze salariile și pensiile fără să aibă resursele necesare. Tanczos susține că nici cheltuielile pentru investiți

Platforma Shein, amendată cu 40 de milioane de euro în Franța pentru reduceri înșelătoare

Adevarul acum o ora
Platforma Shein a fost sancționată cu 40 de milioane de euro de Autoritatea Antitrust din Franța, fiind acuzată de practici comerciale înșelătoare legate de modul în care afișa reducerile de preț pe site-ul său.

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum 2 ore
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Ruşii spun că au doborât zeci de drone ucrainene, inclusiv două lângă Sankt Petersburg

News.ro acum 2 ore
Unităţile ruse de apărare aeriană au doborât zeci de drone ucrainene în zone dispersate ale ţării, inclusiv două în apropierea celui de-al doilea oraş ca mărime, Sankt Petersburg, au declarat sâmbătă oficialii ruşi, relatează Reuters. Aleksandr Droz

Vremea

București
acum

29°
sâm.

20°/33°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

14°/30°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/33°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°