Într-o diplomă emisă în anul 1228 de regele Andrei al II-lea al Ungariei, localitatea este menţionată cu denumirea de "Regun". Vechea denumire a Reghinului este aceea de "Reghinul Săsesc", traducere românească a denumirii germane "Sächsisch Regen".

În anul 1555, pe un pilastru al zidului de incintă a oraşului Reghin, fusese dăltuit următorul text, în limba germană: "Kein Heil kommt vom Krieg, den Frieden erbitten wir alle" (De la război nu vine nimic bun, ne rugăm cu toţii pentru pace). Acestui îndemn pacifist se datorează probabil şi convieţuirea paşnică multietnică şi de o mare diversitate confesională a locuitorilor acestui vechi oraş săsesc. La recensământul din 2002, Reghinul avea 36.126 locuitori, dintre care români, maghiari, ţigani, şi doar 237 germani, deşi c;ndva erau majoritari. “După cum bine ştiţi mulţi saşi au emigrat după al Doilea Război Mondial, iar în regimul comunist au fost vânduţi pur simplu,” este de părere primarul Reghinului, Nagy Andras. Contribuţia saşilor la dezvoltarea economico-socială s-a datorat şi aici breslelor, manufacturierilor. Comerţul cu lemnul şi cu plutele a fost una din cele mai importante activităţi desfăşurate de locuitorii vechiului Reghin. Poziţia favorabilă a localităţii în apropierea munţilor Gurghiu şi Călimani cu suprafeţele lor întinse de pădure erau o adevărată provocare pentru spiritele întreprinzătoare din această localitate. În anul 1853 mai mulţi negustori cu plute din Reghinul Săsesc s-au asociat într-o societate, conformându-se principiului care spune că unirea dă putere. „Societatea de plutărit” a fost cea mai importantă firmă din Transilvania.

Vorbind despre personalităţile oraşului Regun, nu trebuie să-i uităm pe Virgil Oniţiu, scriitor român, Rudolf Wagner-Régeny compozitor şi profesor la conservatorul din Berlin, Petru Maior care a activat la Reghin ca protopop greco-catolic. Datorită efortu