Ofiţeri Serviciului Urmăriri din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, Direcţia de Investigaţii Criminale, cu sprijinul poliţiştilor Direcţiei Operaţiuni Speciale şi al celor din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale IPJ Braşov, au reuşit prinderea, în municipiul Braşov, a lui Raimond Sebastian, în vârstă de 33 de ani, dat în urmărire naţională şi internaţională pentru trafic de droguri. Bărbatul era căutat din 2004, pentru că se sustrăgea de la arestarea preventivă, măsură dispusă de Tribunalul Bucureşti, pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul stupefiantelor. În cursul anului 2003, în repetate rânduri, suspectul a achiziţionat câteva sute de pastile ecstasy, de la anumite persoane, pe care le-a comercializat în oraşul Brăila. Bărbatul urmează să fie prezentat magistraţilor Tribunalului Bucureşti, în vederea confirmării mandatului de arestare preventivă. Ofiţeri Serviciului Urmăriri din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, Direcţia de Investigaţii Criminale, cu sprijinul poliţiştilor Direcţiei Operaţiuni Speciale şi al celor din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale IPJ Braşov, au reuşit prinderea, în municipiul Braşov, a lui Raimond Sebastian, în vârstă de 33 de ani, dat în urmărire naţională şi internaţională pentru trafic de droguri. Bărbatul era căutat din 2004, pentru că se sustrăgea de la arestarea preventivă, măsură dispusă de Tribunalul Bucureşti, pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul stupefiantelor. În cursul anului 2003, în repetate rânduri, suspectul a achiziţionat câteva sute de pastile ecstasy, de la anumite persoane, pe care le-a comercializat în oraşul Brăila. Bărbatul urmează să fie prezentat magistraţilor Tribunalului Bucureşti, în vederea confirmării mandatului de arestare preventivă.