* Ada Moldovan a fost golgetera partidei cu 15 reuşite
După o mică perioadă echilibrată, care a ţinut doar şapte minute, HC Dunărea a fost echipa care a făcut legea în teren iar dacă diferenţa dintre cele două combatante a fost de doar 12 goluri la finalul partidei, acest fapt se datorează numărului mare de ratări trecute în contul elevelor Alexandrinei Soare.
Un alt apect pozitiv, pe lângă succesul fără dubii al formaţiei brăilene a fost revenirea în formă a interului Katalin Jenofi, care după un start slab de campionat a reuşit sâmbătă un joc bun şi, cu 8 goluri înscrise a fost cea de-a doua marcatoare a echipei Dunărea, după golgetera Ada Moldovan care a perforat poarta moldovencelor de 15 ori.
Dacă în minutul 7 tabela indica doar un avantaj minim pentru gazde, 3-2, cu nouă minute înainte de finalul primei reprize brăilencele conduceau deja cu cu 12-5, iar după primul act, gazdele au plecat la cabine cu un avantaj de şase goluri.
Tot elevele Alexandrinei Soare au făcut legea în teren şi în partea secundă a partidei, una în care decalajul în favoarea brăilencelor s-a mărit de la minut la minut.
Dunărea conducea cu 22-12 în minutul 35, cu 25-16 la jumătatea reprizei a doua iar avantajul de zece goluri s-a menţinut între minutele 48 şi 52. Pe final a intervenit şi relaxarea iar atacurile gazdelor nu s-au mai încheiat întotdeauna cu gol.
Pe parcursul meciului, Dunărea a beneficiat de 7 aruncări de la 7 m şi a transformat 6 iar Ştiinţa Bacău de 6 din care doar 3 a reuşit să fructifice.
Campionatul se întrerupe din nou până pe data de 24 octombrie, zi în care HC Dunărea va juca în deplasare la "U" Jolidon Cluj.
Golurile gazdelor au fost înscrise de Moldovan 15, Jenofi 8, Adespii 3, Tomuleanu 2, Crăciun 2, Rădulescu 2, Brot 1 iar pentru formaţia vizitatoare de Burghel 5, Chiper 4