Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare de la Dăbuleni era odinioară unică la nivel naţional. După Revoluţie a început însă declinul: personalul de cercetare a scăzut cu 81%, iar suprafaţa s-a diminuat de la câteva mii de hectare la câteva sute. Cu toate acestea, cercetătorii speră în dezvoltarea acestui domeniu.

Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri (SCDCPN) Dăbuleni a fost înfiinţată în 1959 cu scopul de a elabora tehnologii şi de a ameliora soiuri speciale pentru a reda agriculturii terenurile nisipoase. La momentul respectiv, ceea ce astăzi este o Staţiune de Cercetare era doar un Centru Experimental, în comuna Bechet, care se întindea pe o suprafaţă de 20,5 hectare. În timp însă, lucrurile au evoluat. „În 1965, Centrul Experimental a fost transformat în Staţiune Experimentală pentru Valorificarea Terenurilor Nisipoase, care şi-a schimbat denumirea în anul 1970 în Staţiune de Cercetări pentru Ameliorarea Nisipurilor Bechet, denumire purtată până în 1975, când a devenit staţiune centrală, cu denumirea de Staţiunea Centrală de Cercetări pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni, primind responsabilitate naţională de valorificare a nisipurilor din România“, a declarat dr. ing. Aurelia Diaconu, directoarea SCDCPN Dăbuleni. În ceea ce priveşte evoluţia personalului, dacă în 1959 erau trei cercetători implicaţi în acest proiect, în 1990, numărul angajaţilor ajunsese la 610. În ceea ce priveşte suprafeţele de cercetare, acestea se ridicau la mii de hectare. „Având în responsabilitate toate suprafeţele cu nisipuri şi soluri nisipoase din România, staţiunea a înfiinţat câmpuri experimentale în diferite zone ale ţării - la Deveselu (Mehedinţi), Iveşti (Galaţi), Însurăţei (Brăila), Ruşeţu (Buzău), Valea lui Mihai (Bihor)“, a adăugat dr. ing. Aurelia Diaconu.

„În prezent, numărul angajaţilor a ajuns la 110“

@N_