Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava: Mihai Luca: Păşeşte pe urmele lui Francesco Toldo (PORTRET)

Publicat in Adevarul, luni 5 octombrie 2009 ·

Suceveanul se numără printre fanii portarului italian de la echipa Inter Milano şi-şi doreşte să ajungă la fel de departe precum idolul său.

Mihai Luca a pornit încă de la vârsta de 11 ani spre îndeplinirea visului său, acela de a deveni fotbalist. „Eram copil la un turneu de sală de la Vaslui, organizat de Gheorghe Ola, unde am obţinut titlul de cel mai bun portar al competiţiei. S-a întâmplat în 2000 şi asta m-a ambiţionat să ţintesc mai sus“, a declarat fotbalistul Mihai Luca.

În timpul liceului, sub îndrumarea dirigintelui Marius Lup (profesor de sport al Liceului cu Program Sportiv, Suceava), a activat la grupele de juniori.

Convocat la Naţionala U19

La echipa naţională U19 a ajuns după un lung drum parcurs la diverse turnee. În anul 2003, suceveanul a jucat la un turneu zonal organizat la Roman cu grupa 1987, antrenată de Ovidiu Morariu. Rezultatele bune l-au adus apoi la turneul final organizat la Galaţi, unde echipa din care făcea parte a obţinut locul al III-lea. La vârsta de numai 17 ani, Mihai a fost promovat la echipa Viitorul Liteni cu care a jucat în liga a treia, iar după doar câteva partide a fost avansat la echipa mare a Clubului de Fotbal Cetatea Suceava, în sezonul 2004-2005.

După numeroasele evoluţii bune avute la această echipă, Luca a fost chemat, în 2006, la Naţionala U19. A adunat aproximativ 23 de selecţii la acest nivel şi a participat cu Naţionala României la turneul semifinal, care a avut loc la Ploieşti. România a avut atunci ca adversare Belgia, Irlanda de Nord şi Georgia. „În urma celor trei meciuri ne-am calificat la turneul final cu maximum de puncte“, a spus Mihai Luca.

A apărat poarta celor de la FC Vaslui

În următoarea perioadă, a avut unele oferte de la echipe din primul eşalon, iar în cele din urmă a ajuns la un acord cu echipa de Liga I, Sporting Vaslui. Acesta a semnat un contract pe 5 a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Kelemen Hunor indică „singura veste şi mai bună”, după decizia CCR privind interzicerea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială

HotNews acum 2 ore
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat marţi că decizia Curţii Constituţionale în cazul lui Călin Georgescu era de aşteptat, precizând că existau numeroase argumente pentru a nu i se permite să candideze la alegerile prezidenţiale din luna mai. În r

Ucraina acceptă încetarea focului timp de 30 de zile. SUA oferă din nou asistență Kievului

Wall-Street.ro acum 5 ore
Ucraina este de acord să accepte o încetare imediată a focului de 30 de zile în conflictul cu Rusia, scrie presa ucraineană care citează o declarație comună a liderilor din SUA și Ucraina, redactată după negocierile ce au avut loc la Jeddah, Arabia

Trump speră că Putin va fi de acord cu armistițiul acceptat de Kiev. Liderul american e gata să-l invite din nou pe Zelenski la Casa Albă

HotNews acum 5 ore
Președintele SUA a reacționat imediat după acordul de la Jeddah, prin care Ucraina a acceptat propunerea SUA de încetare imediată a focului pentru 30 de zile și luarea de măsuri pentru restabilirea unei păci durabile, scrie Reuters. Donald Trump a d

BREAKING | Decizie CCR: Legea privind pensiile militare este neconstituţională

Wall-Street.ro acum 11 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a admis sesizarea Avocatului Poporului şi a decis că legea de completare a Legii privind pensiile militare este neconstituţională, relatează Agerpres. Potrivit unui anunț oficial al CCR, îÎn şedinţa din data d

Claudiu Târziu: „Georgescu trebuie să susţină public candidatul AUR”

Ziarul Financiar acum 7 ore
Călin Georgescu „trebuie să fie de acord să susţină public” candidatul AUR la alegerile prezidenţiale, declară Preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al AUR, Claudiu Târziu. „În mod categoric, (Călin Georgescu - n.r.) trebuie să fie de acord

Liga Campionilor: Inter Milano - Feyenoord Rotterdam, scor 2-1 şi gazdele merg în sferturi

News.ro acum 3 ore
Echipa italiană Inter Milano a dispus marţi seara, pe teren propriu, scor 2-1, de gruparea olandeză Feyenoord Rotterdam, în returul optimilor Ligii Campionilor, şi s-a calificat în faza următoare a competiţiei. Antrenorul lui Inter, Simone Inzaghi a

Jandarmeria Bucureşti, după protestul de la sediul CCR: Un act de sesizare a organelor de urmărire penală pentru portul de obiecte periculoase/ Au fost date cinci amenzi, în valoare totală de 1.900 de lei

News.ro acum 4 ore
Jandarmeria Bucureşti a anunţat că, după protestul de marţi seară de la sediul CCR, a fost întocmit un act de sesizare a organelor de urmărire penală pentru portul de obiecte periculoase. Totodată, au fost date cinci amenzi, în valoare totală de 1.9

MAE respinge declarațiile Kremlinului - „Un stat agresor nu poate da lecții de democrație”

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe face noi precizări. Iată ce spun reprezentanții MAE: Afirmația lui Dmitri Peskov este inacceptabilă dar în linie cu efortul sistematic al Federației Ruse de a manipula și interfera cu procesele democratice din România.

Nicuşor Dan: Partidele corupte care au promovat incompetenţi în funcţii publice, principalele vinovate pentru situaţia de haos/ Statul român e slab şi vulnerabil/ Este misiunea viitorului preşedinte să repornească lupta anticorupţie şi să refacă punţile

News.ro acum 6 ore
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale, Nicuşor Dan, afirmă că ”partidele politice corupte care au promovat incompetenţi în funcţii publice sunt principalele vinovate pentru situaţia de haos în care ne aflăm astăzi”, adăugând că decizia C

Emisiunile zilei de miercuri, 12 martie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Vremea

București
acum

11°
mie.

11°/20°
joi

13°/24°
vin.

12°/23°
sâm.

15°/25°
Iasi
acum

15°
mie.

13°/20°
joi

12°/24°
vin.

12°/23°
sâm.

15°/25°
Constanta
acum

12°
mie.

11°/17°
joi

10°/17°
vin.

12°/16°
sâm.

11°/19°
Cluj-Napoca
acum

mie.

6°/17°
joi

10°/18°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/17°
Timisoara
acum

mie.

7°/20°
joi

13°/20°
vin.

10°/20°
sâm.

12°/17°