Organizatorul concertului susţinut de Kevin Costner, sâmbătă seara, la Arad, în cadrul Festivalului Internaţional de Film din România RO-IFF, susţine că în jurul evenimentului au apărut intermediari, persoane rău intenţionate, care au forţat creşterea onorariului oficial al megastarului american. Sursa: Alex Negru
Reacţia vine imediat după ce mai multe zvonuri vehiculau informaţia potrivit căreia Kevin Costner nu ar fi fost plătit integral la finalul concertului, aşa cum era prevăzut în contract.
Potrivit unor informaţii, onorariul lui Kevin Costner şi al trupei Modern West ar fi fost de 90.000-100.000 dolari, iar artistul ar mai fi avut de încasat aproximativ 30.000 de dolari.
“Cred că este presiunea unui intermediar care, probabil, trebuia să îşi ia ceva şi acum forţează nota. Cred că au fost mai mulţi (impresari-n.r), am descoperit şi eu tot felul de manevre, fiecare dorind să îşi tragă cât mai mulţi bani de pe urma concertului (...) Contractul are clauze de confidenţialitate legate de onorariu. Kevin Costner a fost plătit. Eu, iniţial, trebuia să îl aduc printr-un alt impresar din Italia şi ştiam exact care e onorariu lui şi al trupei. Deci el a fost plătit. Discuţiile se poartă acum în jurul şpăgilor. La un moment dat am fost ghidată spre o pistă falsă. Mi s-a transmis din Bucureşti şi din Arad să nu mai lucrez cu omul respectiv dacă vreau să-l am. M-am panicat, am zis ok, eu am plătit exact ce ştiam că trebuie plătit. Dacă nu era plătit nu venea, nu cânta. S-a simţit extraordinar de bine. Ne-am văzut şi a doua zi, m-am văzut şi cu trupa când a plecat, le-a plăcut şi oraşul, s-au simţit bine”, a declarat Cornelia Paloş, directorul RO-IFF.
„A fost plătit. Dacă nu era plătit, nu se urca pe scenă”
Cornelia Paloş susţine că intermediarii care au apărut din mers au cerut cam cu 30.000 de dolari mai mult.