Gravităm ridicol în jurul alegerilor, cheltuind ultimele rezerve de energie. Ca şi cum ar avea importanţă.
Ca şi cum România adâncă (o adolescentă abulică) ar putea fi tulburată de democraţia asta mimată. Uneori se mai îndrăgosteşte de câte un cabotin abil în a seduce auditoriul cu vorbe mari şi goale, se excită tâmp, se abandonează şi, când îşi dă seama că a fost minţită, aşteaptă resemnată întâlnirea cu deznădejdea. Sfârşitul e previzibil şi inevitabil: incapacitatea de a termina cu bine vreun proiect. Nimic nu e altfel. Doar că viaţa s-a mutat în televizor, iar irealitatea ajunge şi mai uşor să fie confundată cu realitatea.
Înapoi în presa intebrelică, în 1920, în preajma minunatelor, eternelor alegeri, la acest fragment pe care l-am mai evocat şi niciodată nu va fi destul: „Sătenii ar voi să asculte însă ce zice şi un partizan al d-lui Vaida- Voievod. Agenţii taberei Averescu nu sunt însă pentru discuţiuni contradictorii. Aşa ceva nu intră în moravurile electorale ale vechiului regat. Partizanii d-lui Vaida-Voievod se indignează şi protestează: Să vorbească! Agenţii averescani se opun: Afară cu ei! Se naşte un tumult grozav, se schimbă cuvinte grele de insultă şi taberele adverse trec dela vorbe la bătae. Încăerare, ţipete şi scandal! Ţăranii rămân gânditori. La uşă, un taraf de lăutari cântă «Deşteaptă-te, române!»...”.
Bătaie generală sub acorduri patriotice. Vă sună cunoscut? Dar acest splendid: „Ai votat de şapte ori, să nu te mai văd şi a opta oară că te arestez!”. În amintirile electorale ale lui Constantin Bacalbaşa parcă dai de Dan Nica blagoslovind năstruşnice, invizibile, autocare electorale: „Sergenţii deghizaţi votau de mai multe ori în şir schimbând la fiecare dată haina sau căciula. S-a făcut mult haz pe vremuri de incidentul de la Şcoala Clementa. Prezida magistratul Pompiliu Florian, fiul lui Aron Florian. Un
