Ferice de tari precum Franta si Elvetia, a caror principala dilema morala consta, zilele acestea, in modalitatea de abordare a cazului unei legende cinematografice ajunse din urma de pacatele trecutului. In Romania, decesul lui Nicolae Plesita, cel mai temut dintre tortionarii lui Ceausescu, survine ca un formidabil memento al faptului ca atat natiunea, cat si cei aflati la conducerea ei inca refuza cu obstinatie examinarea cazurilor celor implicati major in buna functionare a aparatului represiv comunist, faptasii continuand sa se bucure si astazi de vechiul lor statut privilegiat.
Victoria lui Plesita rezida mai putin in pensia fabuloasa cu care l-a gratificat statul roman, nici macar in tandra grija pe care SRI i-a purtat-o pana la ultima suflare.
Victoria sa este data de faptul ca timp de doua decenii a putut trai linistit intr-o tara in care sef de stat a ajuns, potrivit marturisirii acestuia, tot un comunist, iar in prezent principalul challenger la functia prezidentiala este si el odrasla unui fost general de Securitate, odinioara responsabil de reteaua strategica de buncare si tuneluri subterane ale Capitalei, care trebuiau sa le ofere potentatilor comunisti sansa de a se salva de furia poporului.
Daca in Romania anului 2009 s-ar publica un Almanah Gotha cu actualele personalitati politico-economice ale tarii, ma tem ca tiparitura ar fi in mare masura una dedicata fostilor membri ai serviciilor secrete, ajunsi intre timp vedetele mediului de afaceri autohton. Ar fi, poate, chiar nimerit ca un astfel de tom sa fie editat de cea mai veche si neinhibata dintre societatile media romanesti, maestra, la randul ei, in eludarea propriului trecut.
Daca merita cineva cognomenul de "calcai de fier al comunismului romanesc", acesta este cu siguranta defunctul general Plesita. A fost si ramane prototipul individului pentru care viole
