Presa internă de azi scrie despre Festivalul sarmalelor de la Praid şi cum a fost posibilă organizarea lui, despre restructurările ministrului interimar al Administraţiei şi Internelor sau MApN va cheltui cu un contract fără licitaţie peste un milion de lei pentru repararea fregatei Regina Maria. Printre alte subiecte, veteranii intră în grevă japoneză în semn de solidaritate cu celelalte federaţii sindicale bugetare, iar Programul de stimulare a înnoirii parcului auto naţional stagnează din august.
Revista presei internaţionaleRevista presei economiceRevista presei mondeneRevista presei sportive
Ungurii ne-au salvat sarmalele . Ingredientul de bază: 4 milioane de forinţi. Criza era să ne lase anul acesta fără Festivalul sarmalelor. Noroc cu ungurii, care aveau nişte programe europene ce se potriveau cu sărbătoarea noastră. Românii au făcut un proiect pe care ungurii l-au aprobat într-o lună, astfel încât Festivalul a trecut cu bine şi de ediţia 15. În România, nimeni n-a mai vrut anul acesta să sponsorizeze sarmalele, pe motiv de criză. Cu regret, s-a anunţat anularea festivalului, dar imediat a venit vestea bună din partea ungurilor, scrie Gândul .
Generalii reşapaţi ai lui Vasile Blaga . Ministrul interimar al Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, reşapează generali implicaţi în scandaluri publice, pentru a-i numi în posturi-cheie. Între aceştia, chestorul Lucian Guran, dar şi comisarul-şef Mihai Pitulescu. Numele acestora au fost vehiculate în scandalul de la Plaza Mall, dintre firma de pază BGS şi clanul Preda, scrie Cotidianul .
MApN dă un milion de lei fără licitaţie pentru repararea fregatei Regina Maria . Ministerul Apărării va cheltui cu un contract fără licitaţie peste un milion de lei pentru repararea fregatei Regina Maria, avariată în timpul unui exerciţiu pe mare înainte de Ziua Marinei. Nava a