Este frumoasă, deşteaptă şi la vârsta de 17 ani a reprezentat România la unul dintre cele mai importante concursuri de miss din lume.
A început să cocheteze cu modellingul acum doi ani. “O prietenă de-a mea colabora cu o agenţie de modelling şi m-am ţinut de capul ei până m-a dus şi pe mine”, îşi aminteşte Loredana despre cum a debutat în acest domeniu. Prima participare la un concurs de miss a fost la “Miss Laguna 2007” unde a câştigat premiul I care a constat într-o excursie de două săptămâni în Thailanda.
A reprezentat România la Miss Intercontinental World
Anul trecut, Loredana a reprezentat România la concursul de frumuseţe Miss Intercontinental World, după ce a câştigat premiul I la Miss Intercontinental România de la Piteşti. Loredana Barbu a reprezentat România, cu o rochie de gală semnată Cătălin Botezatu la Finala Internaţională din Polonia, iar ţinutele de cocktail, costumele de baie şi costumul naţional stilizat au fost semnate de designerul ploieştean Eva Neagoe, coordonatoarea Agenţiei Estetique din Ploieşti, sub îndrumarea căreia tânăra a făcut primii paşi.
Miss Intercontinental reuneşte de peste 30 de ani concurente frumoase, inteligente, din toate păturile sociale, cu cele mai diverse coordonate de ordin etnic, financiar, cultural şi de educaţie. Loredana nu a reuşit să se claseze pe unul dintre locurile câştigătoare, însă este fericită că a putut participa la acest eveniment deosebit.
“A fost o experienţă unică pentru mine, mai ales ca eram doar câteva fete care încă nu împlinisem 18 ani. Mă înţelegeam foarte bine cu fetele care au participat la concurs, vorbeam cu ele în engleză şi în spaniolă, ne povesteam tot felul de lucruri şi cu unele dintre ele păstrez legătura chiar şi acum”, spune Loredana.
Timp de o lună, cât a stat în Polonia, tânăra a străbătut aproape întreaga ţară şi a făcut fo