Comentariu. Industria tutunului şi programul nuclear al Iranului au un punct comun: savanţii cunosc efectele lor negative, dar le ţin secrete. Controversa armelor nucleare iraniene ar putea face mai multe victime decât prea lunga dezbatere asupra nocivităţii tutunului. Timp de câteva decenii, un mic grup de oameni de ştiinţă au susţinut că ţigările nu sunt dăunătoare pentru sănătatea noastră. Graţie dubiilor pe care le-au trezit aceştia, industria tutunului a fost capabilă să amâne iniţiativele de a-i alerta pe fumători că tutunul omoară. În final, adevărul a triumfat şi astăzi nimeni nu va contesta faptul că fumatul este dăunător. 

Am aflat, de asemenea, că mulţi dintre oamenii de ştiinţă care apăraseră tutunul erau mercenari în solda industriei ţigaretelor. Dezbaterea savanţilor a însemnat moartea a milioane de oameni, dintre care mulţi ar fi putut fi salvaţi, dacă politicile larg răspândite azi ar fi fost adoptate cu 20 sau 30 de ani în urmă. Cel mai trist lucru este că experţii adevăraţi cunoşteau adevărul despre efectele fumatului cu mult timp înainte ca opinia publică şi politicienii să accepte că, în realitate, nu există nicio dilemă şi că fumatul dăunează sănătăţii noastre.

Acelaşi lucru se întâmplă astăzi în privinţa Iranului şi a programului său nuclear. Diferenţa este că în acest caz controversa ar putea costa mai multe vieţi decât tabacul. Potrivit guvernului iranian, programul său nuclear este paşnic şi menit doar să producă electricitate. Alţii cred că Iranul construieşte o armă nucleară. Preşedintele ţării Mahmud Ahmadinejad a spus că armele nucleare „aparţin ultimului secol”. Cu alte cuvinte, nu doar religia le interzice, ci armele nucleare nu sunt utile. Ceea ce vrea el este energie nucleară paşnică; pace şi progres pentru toţi. De ce să nu-l credem?

Cine  îl  crede pe  Ahmadinejad?

Sunt mul