Centrul Cultural Francez, partenerul Primăriei Iaşi în organizarea Festivalului Internaţional de Teatru pentru Copii şi Tineret, îi invită mâine pe ieşeni la teatrul de marionete. Sursa: Maria Craus
La ora 10.00, în Sala Mică a Teatrului „Luceafărul”, compania franceză „PapierThéâtre”, condusă de Alain Lecucq (regizor, actor şi director al Festivalului de la Mourmelon – n.r.) va prezenta ultima sa producţie, „Robinson”, adaptare după textul lui Daniel Defoe. Piesa este istoria unui Robinson Crusoe modern, aflat pe insula sa pustie, care luptă pentru a recrea o societate umană.
„În secolul al XIX-lea, personajul se regăseşte pe scena de teatru, într-o adaptare foarte liberă şi oarecum neverosimilă, dar cu mare succes la public. Spectacolul, cu o durată de 50 de minute, este accesibil atât celor mici, cât şi celor mari, iar la finalul reprezentaţiei publicul va asculta şi o scurtă istorie a teatrului de hârtie”, a precizat Daniela Cujbă, ofiţer de comunicare al Centrului Cultural Francez Iaşi.
Alain Lecucq este preşedinte al Asociaţiei Naţionale Franceze a Teatrelor de Marionete şi Arte Asociate, iar scenografiile sale sunt concepute de Annie Bizeau.