Opoziţia vrea căderea Guvernului. Partidul Naţional Liberal a anunţat că vrea să finalizeze moţiunea de cenzură până luni seară. Textul va fi trimis apoi grupurilor parlamentare pentru a fi semnat. PNL speră să obţină sprijinul Partidului Social Democrat şi Uniunii Democrate a Maghiarilor din România.

"PNL iniţiază o moţiune de cenzură aşa cum am declarat împotriva Guvernului Boc doi. Până în cursul acestei seri, textul va fi finalizat, iar mâine dimineaţă o vom distribui tuturor grupurilor parlamentare şi tuturor parlamentarilor din Parlamentului României, făcând apel la conştiinţa lor politică şi civică şi aşteptând semnături din toate direcţiile politice pe acest document", declară Crin Antonescu (audio).
"Am avut o discuţie dimineaţă cu preşedintele UDMR şi tot aşa, în cursul serii ne vom mai consulta şi vom trimite acest text al nostru, solicitând sprijinul tuturor, inclusiv parlamentarilor PSD, inclusiv parlamentarilor din PDL. Cei de la UDMR au spus că analizează îngrijoraţi şi ei situaţia, că într-adevăr ceea ce astăzi înseamnă jumătatea de Guvern Emil Boc nu poate fi o soluţie, mai ales în raport cu probleme sociale, problemele economice ale României. Mai mult decât atât însă puteţi să îl întrebaţi pe preşedintele UDMR", spune preşedintele PNL.
Social-democraţii vor susţine o moţiune de cenzură care să ducă la îndepărtarea actualului Guvern, a anunţat luni preşedintele partidului, Mircea Geoană (audio).
"Ţinând cont de faptul că actualul Guvern funcţionează de o manieră neconstituţională, după modificarea compoziţiei acestuia, că a