În timp ce euroscepticii vor să blocheze reforma instituţiilor UE, speriaţi de pierderea suveranităţii naţionale, liderii statelor membre au început deja discuţiile pentru nominalizarea unui preşedinte şi a unui şef al diplomaţiei.
Ambii, cu rolul de a oferi o voce puternică şi coerentă a UE pe plan extern. Principalul favorit pentru funcţia de preşedinte al UE, Tony Blair, a fost contestat ieri de prim-ministrul luxemburghez Jean-Claude Juncker, care s-a erijat în apărătorul micilor state membre. Tony Blair, scrie „EUObserver”, beneficiază, în principiu, de sprijinul Germaniei şi al Franţei, şi are notorietatea necesară pentru postul de preşedinte al UE. Aceeaşi funcţie e vizată şi de premierul francez Francois Fillon şi de fostul premier spaniol Felipe Gonzales.
Nimeni nu şi-a anunţat o candidatură oficială, iar negocierile se duc în culise. Printre cei care au spart liniştea s-au numărat doar premierul irlandez Brian Cowen şi ministrul britanic de Externe, David Miliband, susţinători ai lui Blair.
În schimb, Jean-Claude Junker a precizat, pentru „Financial Times Deutschland”, că interesele micilor state membre ar fi în pericol dacă preşedintele UE ar veni dintr-unul din marile state membre. Junker însuşi este un potenţial candidat, cu şanse infime însă.
Cel mai râvnit portofoliu
Mai mulţi candidaţi există pentru postul de şef al diplomaţiei UE. Ministrul de externe francez, Bernard Kouchner, şi-a exprimat recent intenţia în acest sens, în ciuda faptului că guvernul de la Paris favorizează alte două nume - foştii şefi ai diplomaţiei franceze, Michel Barnier şi Hubert Vedrine.
Germania doreşte postul, posibil candidat fiind fostul ministru de interne Wolfgang Schauble, iar pe lista dezirabililor se mai află ministrul de externe suedez, Carl Bildt, şi comisarul pentru extindere, finlandezu