Peste 20.000 de salariaţi, şomeri si pensionari din toată ţara participă, miercuri, la un miting în Piaţa Victoriei. Greva, care are loc în cadrul Zilei Internaţionale a Muncii Decente – 7 octombrie, este organizată de 4 confederaţii : Cartel Alfa, BNS, CNSLR Frăţia şi Confederaţia Sindicatelor Democratice din România.
Peste 20.000 de salariaţi, şomeri si pensionari din toată ţara participă, miercuri, la un miting în Piaţa Victoriei.
Greva, care are loc în cadrul Zilei Internaţionale a Muncii Decente – 7 octombrie, este organizată de 4 confederaţii : Cartel Alfa, BNS, CNSLR Frăţia şi Confederaţia Sindicatelor Democratice din România.
În faţa Guvernului vor protesta şi studenti precum şi salariaţii din domeniul energetic, cerând reorganizarea producţiei de energie electrică şi termică.
Şi membrii Colegiului Medicilor din Romania vor participa la miting, pentru a-şi afirma ferm solicitarea unor condiţii care să asigure calitatea actului medical, siguranţa pacienţilor şi a profesioniştilor din domeniul medical.
Revendicările sunt legate de salarii mai mari şi de condiţii de muncă mai bune, spune liderul CNSLR Fraţia, Marius Petcu. liderul CNSLR Fraţia, Marius Petcu
Peste 20.000 de salariaţi, şomeri si pensionari din toată ţara participă, miercuri, la un miting în Piaţa Victoriei. Greva, care are loc în cadrul Zilei Internaţionale a Muncii Decente – 7 octombrie, este organizată de 4 confederaţii : Cartel Alfa, BNS, CNSLR Frăţia şi Confederaţia Sindicatelor Democratice din România.
Peste 20.000 de salariaţi, şomeri si pensionari din toată ţara participă, miercuri, la un miting în Piaţa Victoriei.
Greva, care are loc în cadrul Zilei Internaţionale a Muncii Decente – 7 octombrie, este organizată de 4 confederaţii : Cartel Alfa, BNS, CNSLR Frăţia şi Confederaţia Sindicatelor Democratice din România.
În faţa Guvernului vor pro