Sibienii preferă două prenume pentru copiii lor, dintre care unul este religios. Sara, Melisa,David sau Denis sunt doar câteva dintre prenumele pe care sibienii le utilizează tot mai des. Numărul nou-născuţilor se menţine constant de la un an la altul. În prima jumătate a acestui an, în judeţul Sibiu s-au născut 2.376 de copii, cu doar 70 mai puţini faţă de aceiaşi perioadă a anului trecut. Potrivit Institutului Naţional de Statistică, din totalul nou-născuţilor, 1.210 sunt băieţi, iar 1.166 sunt fete, ceea ce înseamnă că, cel puţin prima jumătate a anului a fost a reprezentanţilor sexului masculin.
Părinţii preferă prenume compuse
Dacă în trecut, părinţii alegeau nume inspirate din cărţi sau filme pentru copiii lor, aceştia consultă acum dicţionare de specialitate şi aleg nume cu diferite semnificaţii, care mai de care mai sofisticate. Potrivit reprezentanţilor Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor, cei mai mulţi părinţi aleg cel puţin două prenume pentru bebeluşi, dintre care unul are o semnificaţie religioasă, iar cel de-al doilea este din categoria celor moderne. În ceea ce priveşte numele religioase, cele mai utilizate sunt Ion sau Ioana, Maria sau Ana şi derivatele lor, Elena şi Gheorghe. „ Numele religios este ales fie după numele unuia dintre părinţi, fie după data în care copilul se naşte. De exemplu, în ultimele două luni am avut foarte mulţi părinţi care au ales numele de «Maria» sau unul din derivate, deoarece copiii s-au născut în apropierea acestei sărbători“, ne-a spus Claudia Pîcă, referent în cadrul Serviciului Public de Evidenţă a Persoanelor.
Semnificaţia numelui contează
Când vine vorba despre cel de-al doilea nume însă, decizia este mult mai grea, iar părinţii se consultă chiar şi luni de zile înainte de naşterea celui mic, în căutarea celui mai potrivit. „Ne făcusem o listă cu cât