„Tata e cool.” Am văzut-o cîndva, într-o filmare, pe Ioana Băsescu purtînd un tricou cu un astfel de imprimeu. La vremea aceea, mi s-a părut o idee interesantă, din categoria marketingului politic de tip nou. Un soi de adaptare la tehnicile de comunicare pe gustul unora dintre cei care compun noua generaţie de votanţi, o generaţie din care făcea parte şi individul tînăr care în anul 2000 anunţa, fără nici o tresărire, motivul care-l făcuse să pună ştampila pe Corneliu Vadim Tudor: l-a votat că e… diliu!
Printre mulţii nehotărîţi care compun astăzi România indiferentă şi absentă la vot se numără şi astfel de persoane. Există inşi pe care numai un candidat diliu, cool, marfă, băiat de băiat, tare-n clanţă, beton sau bun-bun îi poate convinge să iasă la vot. Nu sînt puţini, ba aş zice – pe baza constatărilor empirice făcute cu ocazia băilor de mulţime la care se dedau în ultimii ani mai toţi aspiranţii la preşedinţie – că sînt mulţi şi cu aparatele foto gata pregătite. Cum vine vedeta politică prin localitate, cum se înghesuie la pupat, la îmbrăţişat sau la fotografiat. {tiu oameni care-l vor vota pe Crin Antonescu pentru că e mai frumos decît Băsescu, tot aşa după cum m-am convins că vor fi inşi dispuşi să-l susţină pe Băsescu doar pentru că e mai şmecher sau mai bun consumator decît Geoană. Într-o lume lipsită de asemenea clasamente, cîte voturi ar avea Becali sau Nati Meir la un scrutin prezidenţial? Probabil atît de puţine încît nici măcar nu le-ar trece prin cap că ar putea deveni preşedinţi de ţară. Lumea în care trăim e însă alta, în care a fi diliu sau cool se traduce, măcar din cînd în cînd, şi prin şansa de a obţine un loc pe lista prezidenţiabililor.
Acestea fiind scrise, nu-i greu de priceput ce calcule bîntuie prin mintea celor mai mulţi dintre candidaţii cursei pentru Cotroceni. Se bat să cîştige premii de popularitate precum Băsescu, mizeaz
