Sint patru lucruri interesante relativ la Nobelul pentru fiziologie si medicina de anul acesta: A fost cel de-al 100-lea premiu acordat. Doi dintre cei trei recipienti sint femei. Toti lucreaza in Statele Unite. Si, in sfirsit, majoritatea comunitatii stiintifice se astepta la recompensarea acestui subiect.
Cei trei, Elizabeth Blackburn de la University of California di San Francisco, Carol Greider de la Johns Hopkins Medical School din Baltimore si Jack Szostak de la Harvard au contribuit hotaritor la intelegerea modului in care ADN-ul este protejat in timpul diviziunilor celulare. Concret, cercetarile lor se refera la asa numitii ‘telomeri’, molecule care protejeaza ambele capetele cromozomilor.
Povestea a inceput cu zeci de ani in urma. Rezultatele initiale dateaza de la inceputul anilor ‘80, cind Blackburn si Szostak au descoperit o secventa conservata la sfirsitul fiecarui cromozom, secventa care e necesara pentru pastrarea lor intacta. Urmatorul pas decisiv a fost determinarea enzimei responsabile pentru construirea acestor ‘protectori’. Fie ca e adevarat, fie ca e numai o legenda menita sa ingroase profilul de obsedat al oamenilor de stiinta, Geider, care pe atunci lucra pentru Blackburn, a descoperit respectiva proteina in ziua craciunului anului 1984! Iata ca un sfert de secol mai tirziu, apare si recompensa.
Premiul era asteptat pentru ca domeniul deschis de aceste cercetari este in continuua expansiune, iar sperantele legate de aplicatiile medicale sint pe masura. Insa sansele celor trei au crescut spectaculos la bursa pariurilor, in 2006, cind au impartit premiile Lasker (numit si Nobelul american).
Pina cind voi reveni cu detalii mai ‘tehnice’ despre acest proces biologic, as mentiona (ca avant-premiera) doar doua vesti legate de subiect, una buna si una proasta. Vestea buna este ca este vorba despre o molecula care ar putea gen
