Unul dintre primii oameni de afaceri din Târgu Mureş a început de foarte jos, fugind ilegal din ţară, muncind şi dormind pe apucate. A plecat încă din anii 90 în Italia, unde a petrecut cinci ani, muncind şi strângând bani. „Am plecat de nebun încă din 90, am fost printre primii care au părăsit ţara după revoluţie. Dormeam prin parcuri, însă până şi pentru o bancă în parc a trebuit să lupt. I-am luat-o la şah unui iugoslav care zicea că e a lui”, susţine Doru Borşan.
Cu banii pe care i-a câştigat şi cu experienţa în afaceri pe care afirmă că a câştigat-o în Italia şi i-a fost ucenicie, Doru Borşan şi-a deschis un club renumit, actualmente complex hotelier. Cei peste un milion de clienţi câţi au călcat pragul clubului în lunga sa existenţă i-au trezit interesul pentru oameni, fapt care l-a determinat să studieze Psihologia. Pe care a şi utilizat-o în afaceri.
„Este psihologie aplicată în concret. Şcoala te ajută să vezi partea nevăzută a unor oameni. Am simţit de la sine că trebuie să-mi îmbogăţesc bagajul de cunoştinţe despre oameni iar în cei mai bine de 10 ani ai clubului pe aici au trecut peste un milion de persoane”, a precizat omul de afaceri.
Mortul viu
Îşi aminteşte zâmbind un episod petrecut în clubul unde au cântat peste 100 de artişti români, în care unul dintre aceştia, depăşind limita consumului de alcool, a adormit pe o canapea din club. „A băut un pahar, două în plus şi s-a ameţit. A adormit şi am uitat pur şi simplu de el. A mărturisit că a fost îngrozit, s-a trezit în întuneric şi linişte şi a crezut că a murit şi a ajuns dincolo”, povesteşte amuzat Doru Borşan.
Afacerist, colecţionar sau sportiv?
Colecţionează ceasuri, are peste 170 de ceasuri de mână, cu câteva exemplare din care unul singur ar fi suficient să ofere un acoperiş unui tânăr fără locuinţă proprie.
A practicat