Am văzut în weekend „Amintiri din Epoca de Aur“, partea I: „Tovarăşi, frumoasă e viaţa!“. Superb! Am descoperit un Cristian Mungiu plin de har şi dotat cu simţul umorului. Tânărul regizor ridiculizează oameni şi situaţii din comunismul ceauşist, iar pentru asta nu are nevoie să se încrunte sau să răcnească. Ba dimpotrivă: o face cu un haz nebun, de parcă ar pune pe masa de disecţie nişte fantome cam tâmpiţele.
Cele patru povestioare ecranizate de trupa lui Mungiu oferă momente în care publicul hohoteşte de-a binelea. De mult n-am mai văzut oameni să râdă cu atâta poftă într-o sală de cinema!
„Legenda activistului în inspecţie“ ne arată cât de departe se putea ajunge cu heirupul de partid: până la roata – tiribomba – pe care nu mai are cine s-o oprească. „Hai, sus! Toată lumea! Toată lumea!“, striga tovarăşul de la centru, iar sătenii i-au urmat sfatul până la ultimul. Inclusiv meşterul care mânuia roata...
„Legenda politrucului zelos“ descrie aventurile unui tovarăş de la oraş în satul Adâncatele, unde n-a ajuns curentul electric, dar de unde musai trebuie eradicat analfabetismul. Necazul e că ultimului cioban din vârful muntelui nu prea îi arde de învăţătură, iar asta îi provoacă bietului politruc o experienţă dureroasă.
„Legenda fotografului oficial“ defineşte lumea absurdă a presei sub dictatură. E in-ac-cep-ta-bil ca tovarăşul Ceauşescu să-şi scoată pălăria în faţa domnului Giscard d’Estaing – carevasăzică, a capitalismului! -, deci capul secretarului general trebuie dotat, în laboratorul foto, cu o căciulă. Graba de a trimite ziarul la tipar, „ca să ajungă în mâinile tuturor oamenilor muncii din oraşele şi satele patriei, la prima oră, când intră în fabrici“, produce însă o gafă criminală: tovarăşul Ceauşescu apare cu o căciulă pe cap şi cu o pălărie în mână! Noroc cu Miliţia, care confisca tirajele prin gă
