4 noiembrie 1989. O zi în care tot buzoianul se revărsase pe bulevardele înguste din micul oraş de provincie, în căutarea unui loc cât mai bun pentru a o vedea pentru ultima oară pe Mihaela Runceanu. Îmi amintesc că m-am cocoţat într-un copac şi am urcat până aproape de vârf. De acolo, am zărit chipul «îmbrăcat» în ceară al Mihaelei. Legiştii îi refăcuseră faţa înnegrită şi plină de răni.

Aproape toţi buzoienii au ieşit pe străzi

Retrăiesc acele clipe ca şi cum s-ar fi întâmplat ieri. De la blocul în care locuiam cu părinţii mei am luat un autobuz şi-am ajuns în centru. Abia m-am putut strecura prin puhoiul de oameni care invadaseră străzile, buzoienii presimţind, parcă, Revoluţia ce avea să vină peste numai o lună. M-am urcat într- un copac şi am văzut camionul în care fusese aşezat sicriul în care zăcea trupul Mihaelei. În jurul meu, toată lumea vorbea despre tragedia cântăreţei. “A ucis-o unul, acolo, la Bucureşti”, spuneau aproape în şoaptă oamenii. Ce mi-a atras însă privirea a fost chipul solistei, ce strălucea sub razele palide ale începutului de noiembrie. Chipul Mihaelei era ca de ceară. Abia după mulţi ani aveam să aflu că faţa îi fusese refăcută la IML. Medicii îi reconstruiseră chipul folosind substanţe care făceau ca faţa să-i lucească şi să pară intactă.

Ucisă în garsoniera ei din Capitală

În noaptea de 31 octombrie spre 1 noiembrie, Mihaela Runceanu a fost ucisă în garsoniera ei din Capitală de un tânăr care obişnuia să-i împrumute solistei casete video. Asasinul a strâns-o de gât pe cântăreaţă, a sugrumat-o cu cablul telefonic, după care a incendiat-o. A luat din casă toate lucrurile de valoare din locuinţă, apoi a plecat. A fost identificat de miliţienii de la “Omoruri” în doar 20 de ore.