Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Legiştii i-au refăcut faţa Mihaelei Runceanu

Publicat in Libertatea, marți 6 octombrie 2009 ·

4 noiembrie 1989. O zi în care tot buzoianul se revărsase pe bulevardele înguste din micul oraş de provincie, în căutarea unui loc cât mai bun pentru a o vedea pentru ultima oară pe Mihaela Runceanu. Îmi amintesc că m-am cocoţat într-un copac şi am urcat până aproape de vârf. De acolo, am zărit chipul «îmbrăcat» în ceară al Mihaelei. Legiştii îi refăcuseră faţa înnegrită şi plină de răni.

Aproape toţi buzoienii au ieşit pe străzi

Retrăiesc acele clipe ca şi cum s-ar fi întâmplat ieri. De la blocul în care locuiam cu părinţii mei am luat un autobuz şi-am ajuns în centru. Abia m-am putut strecura prin puhoiul de oameni care invadaseră străzile, buzoienii presimţind, parcă, Revoluţia ce avea să vină peste numai o lună. M-am urcat într- un copac şi am văzut camionul în care fusese aşezat sicriul în care zăcea trupul Mihaelei. În jurul meu, toată lumea vorbea despre tragedia cântăreţei. “A ucis-o unul, acolo, la Bucureşti”, spuneau aproape în şoaptă oamenii. Ce mi-a atras însă privirea a fost chipul solistei, ce strălucea sub razele palide ale începutului de noiembrie. Chipul Mihaelei era ca de ceară. Abia după mulţi ani aveam să aflu că faţa îi fusese refăcută la IML. Medicii îi reconstruiseră chipul folosind substanţe care făceau ca faţa să-i lucească şi să pară intactă.

Ucisă în garsoniera ei din Capitală

În noaptea de 31 octombrie spre 1 noiembrie, Mihaela Runceanu a fost ucisă în garsoniera ei din Capitală de un tânăr care obişnuia să-i împrumute solistei casete video. Asasinul a strâns-o de gât pe cântăreaţă, a sugrumat-o cu cablul telefonic, după care a incendiat-o. A luat din casă toate lucrurile de valoare din locuinţă, apoi a plecat. A fost identificat de miliţienii de la “Omoruri” în doar 20 de ore.

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șofer din Lugoj, mort după ce mașina în care se afla a fost lovită de trenul Bucureşti-Timişoara

Libertatea acum 3 ore
O maşină a fost lovită de un tren, vineri seară, în municipiul Lugoj, iar şoferul a decedat. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică, el fiind evaluat de medic, relatează News.ro.

Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe britanici 86,5 milioane de euro, anunţă Guvernul

News.ro acum 7 ore
Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe contribuabilii britanici 72 de milioane de lire sterline (86,5 milioane de euro), potrivit datelor oficiale, relatează AFP. Britanicii antimonarhişti primesc apă la moară din cauza încoronării reg

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 11 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Marcel Ciolacu, întrebat dacă îşi dă demisia de la şefia PSD dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale: Categoric, da!

News.ro acum 8 ore
Candidartul social-democrat la Preşedinţie, Marcel Ciolacu, anunţă că, dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, va demisiona din funcţia de preşedinte al PSD. Întrebat dacă România este pregătită să aibă un preşedinte femeie, lide

Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver

Mediafax acum 9 ore
Românii nu ar trebui să se teamă că noul preşedinte al SUA, Donald Trump, ar putea să spună că România nu e pregătită pentru Visa Waiver, spune premierul Marcel Ciolacu. El a discutat vineri, la telefon, cu Donald Trump şi Viktor Orban despre contex

Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina susține că SBU l-a interzis pe teritoriul țării vecine

HotNews acum 5 ore
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, a anunțat vineri că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani, informează Agerpres. Pătraş, care est

Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil la Dublin

Mediafax acum 8 ore
Luptătorul irlandez de arte marţiale mixte Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil desfăşurat la Înalta Curte din Dublin, iar reclamanta, Nikita Hand, a primit despăgubiri de 248.603 euro. Incidentul a avut loc într-un hotel

România în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Reacția lui Adrian Mititelu la adresa lui Marcel Ciolacu

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Adrian Mititelu, finanțatorul de la , și-a exprimat susținerea pentru Marcel Ciolacu, candidatul din partea PSD pentru prezidențiale, după anunțul conform căruia România va intra în Schengen de la 1 ianuarie 2025.

ANAF avertizează cu privire la mesaje false transmise în numele instituţiei

News.ro acum 6 ore
ANAF avertizează cu privire la mesaje false transmise în numele instituţiei de la o anumită adresă de e-mail, precizând că instituţia interacţionează cu contribuabilii fie prin Spaţiul Privat Virtual (SPV), platforma oficială securizată, fie prin Po

Marcel Ciolacu: „A țipat jumătate de oră lângă mine, ce blat să am eu cu George Simion?”

HotNews acum 7 ore
Marcel Ciolacu, candidatul social-democraților la alegerile prezidențiale, a negat ferm vineri seară, încă o dată, că ar exista o înţelegere pentru ca liderul AUR, George Simion, să intre alături de el în turul al doilea. Premierul a susținut că „nu

Vremea

București
acum

sâm.

2°/7°
dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

3°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/1°
lun.

-1°/2°
mar.

-2°/2°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°
mar.

1°/4°