Generalul in rezerva Otto Breuer, adjunct al lucrarilor Canalului Dunare-Marea Neagra din 1976-1984, povesteste cum a ajuns sa vanda arme in Maroc prin oameni din MApN. Dupa ce a privit Canalul Dunare Marea Neagra de la pupitrul de comanda, Otto Breuer priveste acum lumea, la 84 de ani, de la primul etaj al unei case de pe Calea Dorobanti. Cele cateva camere cochete, mobilate auster, nu reprezinta locuinta sa, ci sediul firmei Braco Engineering, una dintre cele trei firme in care este actionar. Discretia absoluta cu care fostul director adjunct de la Canal a ales sa se inconjoare merge pana acolo incat societatea nu are nici macar o firma la intrare. Tipic pentru batranul general in rezerva, care a supravietuit atat tranzitiei, cat si comunismului, ferindu-se cat s-a putut de publicitate: fara interviuri, fara viata mondena, dar cu multe si importante conexiuni in cercurile care conteaza.
Otto Breuer sustine ca, desi a coordonat timp de opt ani lucrarile la Canalul Dunare-Marea Neagra, acest lucru nu i-a adus niciun ban in cont. Insista pe ideea ca „Magistrala albastra”, a carei constructie a inceput in 1975, nu are nicio legatura cu primul canal, cel din anii ’50, care fusese gandit de Gheorghe Gheorghiu-Dej ca un lagar de exterminare pentru disidentii anticomunisti.
Articol integral pe evz.ro Generalul in rezerva Otto Breuer, adjunct al lucrarilor Canalului Dunare-Marea Neagra din 1976-1984, povesteste cum a ajuns sa vanda arme in Maroc prin oameni din MApN. Dupa ce a privit Canalul Dunare Marea Neagra de la pupitrul de comanda, Otto Breuer priveste acum lumea, la 84 de ani, de la primul etaj al unei case de pe Calea Dorobanti. Cele cateva camere cochete, mobilate auster, nu reprezinta locuinta sa, ci sediul firmei Braco Engineering, una dintre cele trei firme in care este actionar. Discretia absoluta cu care fostul director adjunct de la Ca
