Traian Băsescu joacă poker mai bine decât Viorel Hrebenciuc şi a anticipat probabil că PSD, prizonier al unei logici agresive, nu va accepta singura soluţie care l-ar fi menţinut la putere.

Ştiu că nu se râde la înmormântări, dar era foarte greu să nu te amuzi vineri 2 octombrie, la congresul PSD, când Mircea Geoană încerca să se relanseze pentru a treia oară, dar pe feţele tuturor liderilor partidului – inclusiv a sa şi a soţiei sale – se citea nu numai preocuparea, ci chiar panica. Atmosfera era de doliu, nu de încredere şi entuziasm, cum s-ar fi cuvenit la o lansare de candidatură. Cine compară exuberanţa lui Viorel Hrebenciuc de acum patru ani, când reuşise să-l impună pe Mircea Geoană în fruntea partidului în dauna lui Ion Iliescu, cu figura sa pământie de vineri poate evalua exact măsura dezastrului din partid după ieşirea de la guvernare. Aşezaţi cuminţi în rândul întâi, foştii miniştri PSD erau stane de piatră; abia dacă le-a reuşit un zâmbet forţat spre final. Nu ei erau însă motivul îngrijorării lui Mircea Geoană şi a colegilor săi – deşi supărarea lui Ilie Sârbu, forţat să abandoneze Ministerul Agriculturii, ar putea să coste partidul –, ci revolta din teritoriu, acolo unde primarii şi preşedinţii de CJ au rămas brusc fără fonduri de la buget, iar directorii de „deconcentrate“ urmează să fie măturaţi din posturile pe care abia le ocupaseră.

Disperarea PSD poate fi înţeleasă dacă facem un calcul simplu: dacă în alegerile parlamentare din 2008 PSD a obţinut 34% dintre voturi având la dispoziţie fonduri substanţiale acordate de Guvernul Tăriceanu în schimbul sprijinului parlamentar, ce va obţine partidul la prezidenţiale în lipsa acestor fonduri? Evident, nu foarte mult, mai ales cu un candidat situat deja în sondaje la 10-12% sub nivelul de popularitate a partidului. Adăugăm la aceste date demobilizarea activului din judeţe şi ne dăm seama cât