Conceptul modelului sport cu tracţiune spate, rodul colaborării producătorilor japonezi Toyota şi Subaru, va fi prezentat oficial luna aceasta, în cadrul Salonului Auto de la Tokyo.
1 /. Toyota a prezentat astăzi primele fotografii oficiale cu conceptul FT-86, coupe-ul sportiv realizat în colaborare cu Subaru, care va fi prezentat la Salonul Auto de la Tokyo de luna aceasta.
Automobilul cu 2+2 locuri, tracţiune spate şi motor boxer (de provenienţă Subaru) va intra în producţia de serie într-o formă foarte apropiată de cea a conceptului.
Fiecare dintre cei doi constructori va comercializa modelul sub propriul brand, începând din a doua jumătate a lui 2011.
Pur şi simplu: o maşină sport
În comunicatul postat pe site-ul Toyota se poate citi: ”Conceptul FT-86 nu este un vehicul electric, nici unul hibrid, ci un model sportiv, cu motor pe benzină, dezvoltat pentru a surprinde atributele esenţiale ale unui automobil pentru o nouă eră. Este un concept care exprimă dorinţa Toyota de a produce din nou o maşină sport”.
Compact şi nervos
Coupe-ul FT-86, creionat de Studioul European de Design al Toyota, este foarte compact, având 4,16 metri în lungime, 1,76 metri în lăţime şi 1,26 metri în înălţime.
Sub capotă se găseşte un motor boxer aspirat, cu patru cilindri, de 2.0 litri, care dezvoltă 150 de cai-putere. Neoficial, se vorbeşte că o versiune mai puternică a acestui propulsor, de aproape 200 CP, va fi oferită.
Este foarte posibil ca versiunile superioare ale modelului să fie dotate cu o unitate de 2.5 litri (tot de la Subaru), aspirată sau supraalimentată.
Preţ estimativ: 15.500 de euro
Ediţia online a revistei ”Autocar” susţine că Toyota doreşte ca noul model să fie unul accesibil. Se pare că producătorul ia în calcul un preş de intrare de aproximativ dou