Mesajul a fost trimis. Multumesc!

10.300 de oameni vor pleca din CFR cu salariul în avans pe doi ani

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 6 octombrie 2009 ·

Sindicatele cred că sunt doar nişte cifre „aruncate” în aer, după cum au mai fost vehiculate altele şi până în prezent

Ministerul Transporturilor a finalizat „strategia” de reabilitare a activităţii CFR prin disponibilizări colective. Astfel, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă, peste 10.300 de angajaţi vor fi concediaţi de la companiile din sectorul feroviar şi vor primi dublul salariului mediu net pe economie, la data încetării contractului de muncă, indemnizaţie de şomaj şi un venit lunar de completare pe parcursul a 20-24 luni, în funcţie de vechimea în activitate.

Cei mai mulţi angajaţi vor fi concediaţi de la CFR Marfă (6.700 persoane), CFR Călători (1.032 angajaţi), Societatea de Întreţinere şi Reparaţii Vagoane CFR IRV (800 salariaţi), CFR SA (600 posturi) şi Societatea de Întreţinere şi Reparaţii Locomotive şi Utilaje CFR IRLU (500 de persoane).

Concedierea colectivă va fi efectuată conform Codului Muncii, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial a hotărârii de guvern privind lista companiilor care operează disponibilizări. Ordonanţă de urgenţă va fi valabilă până la 31 decembrie 2012.

Reprezentanţii Ministerului Transporturilor nu au arătat defalcat volumul de disponbilizări la nivel de regională. Singura informaţie referitoare la judeţul Braşov este concedierea a 221 de angajaţi de la Societatea de Reparaţii Locomotive CFR SCRL Braşov.

Sindicatele nu au primit nimic oficial şi cred că sunt doar speculaţii. „Deocamdată nu ştiu câţi vor pleca căci nu am primit nimic oficial. Nu au nimic în cap, nicio strategie, aruncă cu nişte cifre: ba că-s 11.000, ba că-s 5.000. Eu propun să o închidem, să nu ne mai chinuim. Şi aşa alunecă trenurile ca muştele, de pe şine, în fiecare zi”, a declarat Alexandru Lorincz, lider sindical la CFR Călători – Regionala Braşov.

Câţi bani

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă Cod Portocaliu pentru județul Botoșani. Ce anunță meteorologii

Botosani News acum 44 minute
Meteorologii au emis o avertizare tip cod portocaliu de instabilitate atmosferică pentru județul Botoșani valabilă de astăzi, de la ora 18:00, până vineri, la aceeași oră. Până vineri dimineață, la ora 03:00, sunt prognozate averse importante cantit

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum 2 ore
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

Zelenski vrea ca Ucraina să îşi producă jumătate din armament: „Sunt convins că acest lucru este realizabil”

Mediafax acum 22 minute
Zelenski a efectuat o remaniere politică săptămâna aceasta, numind-o pe Yulia Svyrydenko, forța motrice din spatele acordului privind mineralele cu Statele Unite, în funcția de prim-ministru. Prim-ministrul demisionar Denys Shmyhal a fost propus pen

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum 2 ore
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

Numerele extrase la tragerile de joi, 17 iulie 2025. Report de aproape 5 milioane de euro, la JOKER – categoria I

Gandul acum 4 ore
Joi, 17 iulie 2025, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 20 iulie 2025. La tragerile loto de duminică, 13 iulie 2025, Loteria Română a acor

Norvegianul Audun Groenvold, medaliat olimpic, a murit la 49 de ani, după ce a fost lovit de fulger

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Audun Groenvold, medaliat olimpic la Vancouver 2010, a murit la vârsta de 49 de ani după ce a fost lovit de un fulger, a anunța Federația de Schi din Norvegia. Urmărește cele mai noi producții video

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum 33 minute
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Departamentul de Justiţie o concediază pe Maurene Comey, procuror în cazul Epstein

BusinessMagazin acum 10 minute
Departamentul de Justiţie a concediat-o pe Maurene Comey, fiica fostului director FBI James Comey şi procuror federal în Manhattan care a lucrat la cazurile împotriva lui Sean „Diddy" Combs şi Jeffrey Epstein.

Proprietarii Dedeman cumpără reţeaua de magazine de bricolaj Praktiker Hellas din Grecia / ”Această achiziţie nu înseamnă nicidecum că ne îndepărtăm de România, ci dimpotrivă”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pavăl Holding, care controlează Dedeman, liderul pieţei de bricolaj din România, anunţă achiziţia reţelei Praktiker Hellas, liderul pieţei de bricolaj din Grecia. Grupul subliniază că extinderea pe p

Lidera WTA nu va participa la turneul de la Montreal: Sabalenka dă vina pe oboseală pentru forfait

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Aryna Sabalenka, lidera mondială din WTA, a anunțat că nu va participa la turneul de categorie 1000 de la Montreal. Sportiva din Belarus menționează că oboseala acumulată este de vină pentru acest fo

Vremea

București
acum

25°
joi

19°/33°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

23°
joi

19°/29°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

25°
joi

20°/27°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

15°/21°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°