Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moda, în scopuri nobile

Publicat in GAZETA de SUD, marți 6 octombrie 2009 ·

Muzeul de Artă a găzduit duminică seară un spectacol grandios al modei, „Haute Couture Fashion Show“, purtând semnătura unuia dintre cei mai cunoscuţi designeri români, Cătălin Botezatu. Şi-au dat întâlnire în saloanele Palatului „Jean Mihail“ oamenii care iubesc animalele, de fapt, toţi cei vor să le ofere acelor „suflete nevinovate“ a cărora casă este strada un loc al lor, un adăpost canin la standarde europene. S-au alăturat acestei acţiuni nume importante precum prinţesa Brianna Caradja, designerul Cătălin Botezatu, Laurent Tourette, cel care a adus arta coafurii la cote înalte duminică seară, şi Mirela Vesca, make-up artistul care s-a jucat atât de frumos cu produsele cosmetice pe chipurile manechinelor.

Şi pentru că patrupedele au lipsit de la acest eveniment, locul lor a fost luat de câteva mascote, domnişoare îmbrăcate în elegante rochii negre de seară şi având un machiaj special, dar şi urechiuşele de rigoare.

Iniţiativa unui astfel de spectacol al modei pus în slujba unui scop nobil a aparţinut Asociaţiei pentru Protecţia Animalelor „Suflete Nevinovate“. A fost un lucru inedit chiar şi pentru cel care a ales să-şi prezinte colecţia într-un astfel de context: „E prima dată când susţin o astfel de campanie. Sunt un iubitor de animale, am un Husky şi un Saint Bernard care locuieşte la munte. Trebuie să atragem atenţia că animalele au nevoie de ajutorul nostru“, a precizat Cătălin Botezatu. Prinţesa Brianna Caradja a calificat evenimentul drept „prima cărămidă virtuală“ pentru construirea unui adăpost canin, căci „numai prin contribuţia fiecăruia dintre noi vom reuşi să le oferim un loc al lor patrupedelor nevinovate, care au avut neşansa de a se naşte şi a trăi pe stradă“. Muzeul de Artă a găzduit duminică seară un spectacol grandios al modei, „Haute Couture Fashion Show“, purtând semnătura unuia dintre cei mai cunoscuţi designeri români, Cătălin Bot

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 51 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Gigi Becali încă așteaptă banii: „Pe mine nu mă păcălește nimeni! Ne judecăm”

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Gigi Becali, patronul FCSB, încă așteaptă banii pentru transferul lui Florinel Coman. E vorba de 5 milioane de euro pentru jucător, plus un milion ca despăgubiri. CONTEXT:

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 11 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Donald Trump anunță tarife vamale de 30% pentru importurile din Mexic și Uniunea Europeană. Începând de când se vor aplica

Mediafax acum 7 ore
Măsura, care ar putea escalada conflictul comercial deja tensionat cu partenerii economici majori ai SUA, vine după eșecul negocierilor privind un acord comercial amplu, scrie Reuters. Reacții dure din partea Bruxellesului și a Ciudad de México Anun

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 11 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Ilie Bolojan este noul preşedinte al PNL

BusinessMagazin acum 13 ore
Ilie Bolojan este în mod oficial noul preşedinte al PNL. El a fost singurul candidat la funcţia de preşedinte în cadrul Congresului PNL de sâmbătă. Cei 1.200 de delegaţi i-au ales şi pe ceilalţi membri ai echipei de conducere a partidului.

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 11 ore
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 10 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 11 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 9 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°