PNL a depus moţiunea de cenzură, marţi, la preşedintele Camerei Deputaţilor, documentul fiind adus la biroul Robertei Anastase de fostul premier Călin Popescu Tăriceanu. Călin Popescu Tăriceanu a precizat că documentul este semnat de 124 de parlamentari, cu şapte în plus faţă de numărul total al parlamentarilor PNL şi UDMR. „Am depus textul moţiunii împreună cu semnăturile necesare, conform Regulamentului. Doresc să subliniez faptul că această moţiune de cenzură e
PNL a depus moţiunea de cenzură, marţi, la preşedintele Camerei Deputaţilor, documentul fiind adus la biroul Robertei Anastase de fostul premier Călin Popescu Tăriceanu.
Călin Popescu Tăriceanu a precizat că documentul este semnat de 124 de parlamentari, cu şapte în plus faţă de numărul total al parlamentarilor PNL şi UDMR. „Am depus textul moţiunii împreună cu semnăturile necesare, conform Regulamentului. Doresc să subliniez faptul că această moţiune de cenzură este depusă de grupurile parlamentare ale PNL şi ale UDMR”, a spus Tăriceanu. La rândul său, vicepreşedintele executiv al UDMR, Laszlo Borbely, a declarat, marţi, pentru agenţia Mediafax, că toţi parlamentari ai Uniunii au semnat moţiunea de cenzură.
Întrebat dacă UDMR a adus modificări la textul propus de liberali, Borbely a răspuns afirmativ arătând că au fost propuse şi acceptate adăugiri care privesc domeniul economiei şi aprecieri referitoare la toată perioada celor nouă luni de guvernare.
PSD susţine căderea Guvernului
Biroul Permanent Naţional al PSD a decis, luni, ca social-democraţii să susţină o moţiune de cenzură care să ducă la îndepărtarea actualului Guvern. De altfel, moţiunea de cenzură a fost semnată şi de şapte deputaţi PSD.Cei şapte deputaţi social-democraţi care au semnat moţiunea de cenzură sunt: Tudor Ciuhodaru, Mircea Gheorghe Drăghici, Radu Costin Vasilică, Mihai Cristian Apostolache, Ion Burnei